Lungmetrajul „Fjord”, regizat de cineastul român Cristian Mungiu, a câștigat trofeul Palme d’Or la cea de-a 79-a ediție a Festivalul de Film de la Cannes, potrivit site-ului oficial al evenimentului.
Regizorul și scenaristul român Cristian Mungiu a devenit astfel cel de-al 10-lea cineast din istoria Festivalului de la Cannes care a câștigat de două ori mult râvnitul trofeu Palme d'Or - la 19 ani după victoria sa repurtată cu filmul '4 luni, 3 săptămâni și 2 zile' în 2007. Niciun cineast nu a câștigat de trei ori acest premiu.
După ce i-a fost înmânat trofeul, Cristian Mungiu a ținut un discurs în care a descris filmul său drept „un angajament împotriva tuturor formelor de extremism” și un mesaj despre toleranță, incluziune și empatie.
Mungiu a mai menționat că cinematografia trebuie să vorbească despre „lucruri relevante”, care ajută publicul să înțeleagă direcția în care se îndreaptă lumea.
„Este important în cinematografie să vorbim despre lucruri relevante, pentru a înțelege direcția în care se îndreaptă lumea. O putem face observând oamenii din jurul nostru, pe cei dragi. Iar ceea ce simt eu este că societățile de astăzi sunt fracturate și radicalizate. Acest film este, de asemenea, un angajament împotriva tuturor formelor de extremism. Este un mesaj de toleranță, incluziune și empatie. Acestea sunt cuvinte frumoase pe care le iubim cu toții, dar trebuie să le aplicăm mai des.”
Cineastul român a atras atenția și asupra climatului social actual, despre care spune că este marcat de divizare și radicalizare.
„Vă rog permiteți-mi să savurez clipa. Prima dată este o surpriză. Apoi vine plăcerea. Ne amintim întotdeauna de a doua oară. Această seară va rămâne gravată în memoria mea. Acest premiu mă face fericit, dar va trebui să aşteptăm douăzeci de ani pentru a şti care au fost cele mai bune filme. Starea lumii nu este cea mai bună. Nu sunt foarte mândru de ceea ce le las copiilor noştri. Schimbarea ar trebui să înceapă cu noi. Trebuie să vorbim despre lucrurile relevante, iar acestea sunt la îndemână. Ne-am asumat riscul de a ne ridica vocea”, a spus regizorul.
„Ceea ce simt eu este radicalizarea şi fracturarea societăţii. Acest film este un angajament împotriva oricărei forme de integrism, un pledoarie pentru empatie, pe care trebuie să o aplicăm mai des”, a adăugat regizorul.
„Fjord” a primit patru premii la Cannes, înaintea galei de premiere
„Fjord” a mai obținut alte patru premii importante la Festivalul de Film de la Cannes 2026:
- Premiul FIPRESCI (International Critics’ Prize)
- Premiul François Chalais (François Chalais Prize)
- Prix de la Citoyenneté (Citizenship Award)
- Premiul Juriului Ecumenic (Ecumenical Jury Prize)
