Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Creșele vor fi preluate oficial de către Ministerul Educației. Angajați: Zeci de oameni își vor pierde joburile

Publicat de: Euronews

Creșele vor fi preluate oficial de către Ministerul Educației din septembrie, însă, ca de obicei, autoritățile nu au gândit până la capăt toate schimbările. Zeci de oameni își vor pierde joburile sau vor rămâne cu mai puțini bani la salariu, avertizează cei direct afectați de aceste modificări.

Ministerul Educației a anunțat în urmă cu un an că va prelua creșele de la primării

Ministerul Educației a anunțat în urmă cu un an că va prelua creșele de la primării, urmând ca acestea să fie administrate de către grădinițe. Mai sunt doar câteva zile până când se va implementa lucrul acesta, însă nu se știe cum vor fi încadrați angajații din creșe, iar unii dintre ei vor rămâne pe dinafară.

Ștefan Teoroc, vicepreședinte al Blocului Național Sindical: „Au dat ordonanță fără să stea prea mult pe gânduri, apoi au modificat-o rapid prin legea de adoptare, nu s-au preocupat de dispoziții tranzitorii, nu au lăsat o perioadă de adaptare a standardelor, de ajustare a cadrului normativ, de mâine executarea.”

Printre categoriile de personal care nu vor putea fi încadrate în grila Ministerului Educației se numără și asistentele medicale.

În București, în momentul de față, direcțiile Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului așteaptă, din partea Inspectoratului Școlar, statele de funcții din creșe. Tot pe ultima sută de metri se fac și demersurile juridice necesare pentru definitivarea protocolului de predare-primire a creșelor.

Ștefan Pălărie, senator USR: „Intrarea în vigoare a ordonanței a însemnat schimbarea încadrării salariale a personalului din creșe, care până atunci era încadrat în anexa 2 din legea salarizării, în sensul de personal din subordinea serviciilor sociale, iar la mutarea în grila de salarizare a învățământului preuniversitar, care este o grilă a unei meserii foarte prost plătite, s-a ajuns ca niște oameni să piardă până la 40% din venituri. Consecințele acestui cadru legislativ a dus la greve de avertisment, la oameni care deja au părăsit sistemul pentru că nu își pot permite veniturile mult mai mici pe care sunt obligați să le accepte.”

Reprezentanții Ministerului Educației spun că știu de probleme

Sorin Ion, secretar de stat Ministerul Educației: „Datoria Ministerului și angajamentul nostru este să asigurăm numărul de posturi necesare, astfel încât aceste creșe să funcționeze în condiții bune, odată preluate la Ministerul Educației, numărul de posturi trebuie finanțat și asigurat de Ministerul Educației. Asta este una dintre problemele specifice Capitalei în această perioadă. Salarizarea personalului din creșe este aceea de pe grila de la Ministerul Educației. Știu că au fost niște probleme, dar țin să subliniez faptul că autoritățile locale au avut de ales atunci când au ales să păstreze creșele în subordine, au beneficiat, de asemenea, pe finanțarea pe cost standard per antepreșcolar din partea Ministerului Educației, lucru care s-a întâmplat încă de la modificarea legislației.”

România este pe ultimul loc în Uniunea Europeană la numărul de locuri în creșe, motiv pentru care are unul dintre cele mai lungi concedii de maternitate din întreaga lume.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE