Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

COVID-19: Procesul de distribuire a vaccinurilor trebuie accelerat, potrivit industriei farmaceutice

Publicat de: Oana Stoica

Viteza este esențială pentru a proteja cetățenii de noi focare de COVID-19 în această toamnă. Tocmai de aceea procesul de distribuire a vaccinurilor trebuie accelerat, potrivit reprezentanților industriei farmaceutice.

Producția depășește distribuția

„În prezent, capacitatea de producție a vaccinurilor COVID-19 depășește cu mult numărul de doze care pot fi administrate”, a avertizat Thomas Triomphe, vicepreședinte executiv pentru vaccinuri la Sanofi.

Potrivit acestuia, provocarea nu mai este aprovizionarea cu vaccinuri, ci realizarea cu succes a campaniilor de vaccinare, mai ales în cazul adulților și persoanelor în vârstă.

Sanofi este una dintre companiile care a dezvoltat vaccinuri adaptate la varianta Omicron, care așteaptă acum aprobarea.

Noile versiuni ale vaccinurilor, acceptate

Săptămâna trecută, Agenția Europeană pentru Medicamente a dat undă verde noilor versiuni BioNTech/Pfizer și Moderna ale vaccinurilor COVID, urmând ca în curând Comisia Europeană să ceară statelor membre să își contureze strategiile naționale.

Bruxelles-ul avertizează că trebuie luate în același timp noi măsuri pentru a evita o nouă creștere a numărului de cazuri de COVID-19, inclusiv combinarea vaccinărilor împotriva coronavirusului și a gripei, asigurarea unei capacități logistice suficiente pentru livrarea vaccinurilor și demararea unor noi campanii de sensibilizare a publicului pentru a informa populația.

Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor a prognozat între timp că, după o vară liniștită, mai multe țări europene ar putea înregistra tendințe de creștere în numărul de cazuri și de internări în spitale.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE