Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Corpul de control al premierului a fost trimis la Ministerul Mediului, în scandalul Blue Air. Compania spune în ce condiții vor primi pasagerii banii

Scandalul Blue Air este departe de a se încheia. Potrivit unor surse apropiate Guvernului, Corpul de control al premierului a fost trimis la Ministerul Mediului ca urmare a deciziei Administraţiei Fondului de Mediu de blocare a conturilor companiei.

Ministrul Mediului, Tanczos Barna, ar fi spus că decizia de blocare a conturilor a aparţinut unui funcţionar.

De asemenea, ar fi afirmat că nu a ştiut de această decizie şi că fuseseră trimise către Blue Air mai multe somaţii de plată, la care nu a fost primit niciun răspuns.

Mai multe curse TAROM au preluat, în ultimele zile, pasageri români cu bilete rezervate la compania Blue Air, care a suspendat cursele aeriene, săptămâna trecută, după ce autorităţile au blocat conturile companiei, din cauza datoriilor pe care aceasta le are.

Blue Air spune în ce condiții va plăti pagubele pasagerilor cu zboruri anulate

Blue Air a anunțat joi, printr-un comunicat de presă, că va rambursa banii călătorilor cu zboruri anulate doar în cazul în care compania va fi cumpărată de alți acționari.

„Având în vedere suspendarea activității de transport aerian de pasageri din perioada 6 septembrie – 9 octombrie 2022, vă informăm că numărul total de pasageri afectați de anulările zborurilor în această perioadă este de aproximativ 230.000, reprezentând aproximativ 77.000 rezervări bilete de călătorie, spun reprezentanții companiei.

În ultimele zile au fost create peste 17.500 de portofele electronice, totalizând 1.900.000 EUR, iar pasagerii care au ales această opțiune vor putea folosi sumele în vederea achiziționării de bilete imediat ce vom activa procesul de vânzare.

În cel mai scurt timp cu putință vom reveni cu detalii despre modalitatea în care va fi reluată activitatea de transport aerian de pasageri de către Blue Air, în funcție și de rezultatele înregistrare în negocierile cu investitorii, dar și de disponibilitatea autorităților de a ne sprijini în acest proces dificil.”, se arată în comunicatul Blue Air.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE