Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Corespondență din Stockholm. Dosarul Schengen „rămâne de văzut”

Extinderea spațiului Schengen în prima parte a anului este incertă, aceasta este concluzia dimineții care vine de la Stockholm, acolo unde are loc Consiliul Informal al miniștrilor de interne din Uniunea Europeană, același for care a respins luna trecută aderarea țării noastre la spațiul de liberă circulație.

Deși în mod oficial subiectul nu este pe agenda discuțiilor, miniștri cu putere de decizie au făcut declarații lămuritoare pentru Euronews România și are conturează mai degrabă o nouă amânare, decât rezolvarea problemei. Ministrul austriac Gerhard Karner este singurul care și-a continuat drumul când i-am adresat o întrebare legată de dosarul Schengen.

Olanda nu susține extinderea Schengen ”la pachet” cu Bulgaria

Jurnalist Euronews: Cu această criză a migrației, este un moment potrivit pentru extinderea Spațiului Schengen?

Eric Van Der Burg, secretarul de stat pentru justiție și securitate din Țările de Jos: Nu, nu este. Aceste discuții ar fi trebuit să fie duse mai devreme. Nu e momentul potrivit, dar este prima ocazia când putem vorbi despre acest subiect. Pentru Țările de Jos, România nu e o problemă. România poate intra în Schengen. Bulgaria este însă o problemă. Pentru noi nu există discuții despre România, dar există discuții despre Bulgaria. Ideea este că între Bulgaria și România nu există control la frontieră. Iată de ce România nu este încă în Schengen. Din partea noastră, Croația nu a fost o problemă, România nu este o problemă.

Jurnalist: Se pot separa dosarele, România de Bulgaria?

Eric Van Der Burg, secretarul de stat pentru justiție și securitate din Țările de Jos: Se poate, din partea noastră. Presedinția cehă nu a vrut să le separam, dar pentru noi, daca se separau se putea si inca se poate.

Ministrul bulgar resemnat: ”Scuzați-mi engleza”

Ministrul bulgar de interne pare resemnat și își pune speranțele în Spania, care va prelua din iulie șefia Consiliului Uniunii Europene, dar fără a oferi argumente.

Jurnalist Euronews: Suntem din România. Domnule ministru, credeți ca este posibil ca aici sau în timpul președinției suedeze, România și Bulgaria vor intra în Spațiul Schengen?

Ivan Demerdjiev, ministru de interne din Bulgaria: Nu, cred că va fi în timpul președinției spaniole.

Jurnalist Euronews: Deci nu acum?

Ivan Demerdjiev: Nu, nu acum. Acum cred că vom avea o întrunire.

Jurnalist Euronews: Dar de ce nu?

Ivan Demerdjiev: Avem multe de discutat.

Jurnalist Euronews: Olanda este împotriva Bulgariei?

Ivan Demerdjiev: Nu cred ca e împotriva Bulgariei

Jurnalist Euronews: Dar acum 5 minute, ministrul din Olanda ne-a spus asta.

Ivan Demerdjiev: Nu cred ca e așa. Olanda are.... scuzati-mi engleza.

Ministrul spaniol: Spania sprijină România și Bulgaria

Jurnalist Euronews: Suntem de la Euronews România. Spania va urma să dețină președinția în a doua parte a anului. Veți sprijini aderarea României la Schengen?

Fernando Grande-Marlaksa, ministrul spaniol de interne: Desigur. Spania sprijină România. Pentru noi, România și Bulgaria trebuie să fiți în Schengen. Pentru că ați făcut toate eforturile necesare. Dacă Europa vrea să fie mai puternică, România trebuie să fie în Spațiul Schengen.

Jurnalist Euronews: Credeți că acest dosar va trece acum, în timpul președinției suedeze?

Fernando Grande-Marlaksa, ministrul spaniol de interne: Vrem. Va fi cat mai scurt cu putință. Într-un termen foarte scurt. Pentru noi, este esențial să avem România în Spatiul Schengen.

Suedia, partenerul elegant în vorbe, dar care nu oferă garanții

Jurnalist Euronews: Este migrația o chestiune care blochează extinderea spațiului Schengen?

Gunnar STRÖMMER, ministrul justiției din Suedia: „Suntem foarte siguri că vom fi capabili să înaintăm cu aceste aspirații. În ceea ce ține de Schengen, evident, această discuție s-a încheiat într-un anumit fel în decembrie. Am spus că suntem gata să avem un rol constructiv în a merge înainte. Haideți să vedem care este acum poziția diverselor părți. Și revenim la acest subiect”.

Suedia deține președinția Consiliului Uniunii Europene până la finalul lunii iunie 2023. Suedia nu are printre prioritățile anunțate extinderea spațiului Schengen. Reforma în domeniul migrației și azilului, agresiunea Rusiei asupra Ucrainei și combaterea crimei organziate, cu accent pe criminalitatea informatică sunt discuțiile din 26 ianuarie de la Stokholm.

În luna noiembrie a anului trecut, Comisia Europeană a recomandat ridicarea Mecanismului de Cooperare și Verificare pentru țara noastră, după 15 ani de monitorizări. În ciuda acestui semnal pozitiv, o lună mai târziu, Olanda și Austria au votat la consiliul JAI împotriva aderării României și a Bulgariei la Spațiul Schengen, Olanda specificând că a votat doar împotriva Bulgariei. Cele două țări au ridicat problema migrației pe ruta Balcanică. Croația în schimb a primit un vot pozitiv și a intrat în Schengen de la 1 ianuarie.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE