Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Coaliția pro-Ucraina cuprinde „în jur de 20 de țări”, transmite Marea Britanie. Drone britanice, transferate pe front și ajutor sporit din partea Norvegiei

Statele europene iau măsuri după ce americanii și-au retras din Ucraina atât sprijinul militar, cât și pe cel informațional. Astfel, după cum a anunțat premierul britanic, din acea „coaliție a bunăvoinței” vor face parte „în jur de 20 de țări”.

Nu toate aceste țări, care sunt în mare parte din Europa, ar trimite neapărat și trupe de menținere a păcii, însă unele ar putea oferi alt fel de sprijin, potrivit BBC.

Coaliția pro-Ucraina cuprinde „în jur de 20 de țări”

Planul, care este condus de Regatul Unit și Franța, a fost stabilit de prim-ministrul britanic Sir Keir Starmer, la summitul din acest weekend, unde au participat 18 lideri europeni și canadieni și va lucra pentru a menține încetarea focului în războiul Rusiei împotriva Ucrainei.

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat că o astfel de mișcare „nu poate fi permisă”, deoarece ar echivala cu „implicarea directă, oficială și asumată a membrilor NATO în războiul împotriva Rusiei”.

Mutarea vine în timp ce Kievul caută să repare relațiile cu Washingtonul după cearta dintre Zelenski și Donald Trump, de săptămâna trecută.

Premierul britanic a spus că este esențial ca „în urma înțelegerii - care nu știm dacă va exista – să apărăm acordul”, ceea ce înseamnă să ne asigurăm că Ucraina se află „în cea mai puternică poziție”. Dar Starmer a subliniat că planul de apărare ar trebui făcut „în colaborare cu Statele Unite... Este vorba de capacitatea de a lucra cu Statele Unite și cu partenerii noștri europeni care mențin pacea de 80 de ani încoace”.

Referitor la cele 20 de țări din „coaliția bunăvoinței”, scopul întâlnirii de marți a oficialilor europeni a fost pentru a discuta despre furnizarea de garanții de securitate care trebuie să vină în urma oricărui acord de încetare a focului. Oficialii britanici au spus că „este devreme”, dar au salutat ceea ce au descris drept „expresii de interes” pentru a se alătura acelei „coaliții a bunăvoinței”, ca fiind un „pas extrem de pozitiv”.

Regatul Unit și Franța au propus un armistițiu de o lună „în aer, pe mare și pe infrastructura energetică”, susținut de o coaliție de țări occidentale, dar acest lucru a fost respins de Rusia.

Marea Britanie și Norvegia, ajutor sporit pentru Ucraina

În urmă cu câteva zile, Marea Britanie a anunțat un nou acord privind transferul de rachete în Ucraina, în valoare de 1,6 miliarde de lire sterline și a semnat un alt acord cu o firmă de securitate anglo-americană Anduril, pentru a furniza Ucrainei drone de atac mai avansate.

Tot atunci, secretarul Apărării, John Healey, a purtat discuții cu omologul său american, Pete Hegseth, la Washington. După acea întâlnire, Healey a spus că SUA au provocat Europa să-și intensifice cheltuielile pentru apărare, așa că Marea Britanie a răspuns.

Hegseth a spus că Marea Britanie este „un partener critic” și că liderii europeni ai alianței NATO reprezintă „viitorul apărării pe continent”.

Anterior, Ministerul Apărării a confirmat un alt acord de securitate, în valoare de aproape 30 de milioane de lire sterline și susținut de Fondul Internațional pentru Ucraina. Acordul prevede ca ucrainenii vor primi sisteme de ultimă oră Altius 600m și Altius 700m, concepute pentru a monitoriza o zonă înainte de a lovi țintele care intră în ea. Aceste sisteme sunt folosite pentru a ajuta la combaterea agresiunii ruse din Marea Neagră. Anunțul vine pe fondul îngrijorării că decizia americanilor de opri informațiile cu Ucraina va afecta capacitatea țării de a folosi armamentul occidental.

Între timp, Norvegia și-a mărit suma propusă ca ajutor pentru Ucraina, cum a precizat prim-ministrul Jonas Gahr Støre, citat de Nrk.no. Până acum, 35 de miliarde de coroane au fost rezervate pentru sprijin până în 2025, dar acum, se adaugă 50 de miliarde.

„Este o sumă foarte, foarte mare și e necesară în lupta de apărare în care se află Ucraina. Avem o mare responsabilitate să ne asigurăm că banii sunt bine controlați și ajung acolo unde trebuie”, a spus Støre.

Norvegienii s-au arătat deschiși ca sprijinul să crească în continuare.

Turcia a precizat că ar putea juca un rol în demersurile de menținere a păcii, în timp ce prim-ministrul irlandez Michael Martin a spus că trupele irlandeze ar putea fi implicate în menținerea păcii, dar „nu vor fi desfășurate acolo ca forță de descurajare”.

Și premierul australian Anthony Albanese a spus că este „deschis” să trimită trupe în Ucraina, ca forțe de menținere a păcii.

Joi, Rusia a respins apelurile pentru o încetare temporară a focului în Ucraina.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE