Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

De două ori pe zi, de la orele 7.30 și 20.00, Euronews România îți aduce un rezumat al știrilor cu care merită să pornești la drum și, respectiv, cu care să îți închei programul.

Mii de credincioși au fost prezenți la Peștera Sfântului Andrei. Mesajul transmis de Arhiepiscopia Tomisului

  • În zi de sărbătoare, oamenii s-au rugat la peștera despre care se crede că l-a găzduit pe apostol și au ascultat slujba oficiată de un sobor de zeci de preoți în frunte cu Arhiepiscopul Tomisului, Teodosie.
  • ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a transmis un mesaj cu ocazia marii sărbători a Sfântului Apostol Andrei.
  • Biserica Ortodoxă Română consideră Peştera Sf. Apostol Andrei primul lăcaş de cult din ţară.

Citește care a fost mesajul transmis de Arhiepiscopia Tomisului de Sfântul Andrei.

Trei sportivi cu dizabilități, pe Kilimanjaro de Ziua Națională. Vor duce steagul României la peste 5.000 de metri altitudine

  • Doi sportivi nevăzători și unul cu o dizabilitate fizică vor să cucerească vârful Kilimanjaro chiar de Ziua Națională.
  • Răzvan Nedu, Adriana Tofan și Liviu Matei, însoțiți de ghidul montan Teofil Vlad și-au început ascensiunea de la Poarta Parcului Național Marangu, situată la altitudinea de 1.860 de metri.
  • Sportivii își propun să ajungă la Jocurile Paralimpice și să cucerească cele mai înalte vârfuri ale lumii.

Află mai multe detalii despre povestea impresionantă de viață a celor trei sportivi cu dizabilități care vor urca pe vârful Kilimanjaro

Program special Metrorex de Sfântul Andrei și 1 Decembrie 2023

  • În București, trenurile de metrou vor circula pe 30 noiembrie și 1 Decembrie după un program special pe parcursul zilelor libere.
  • Pentru că sunt legate de weekend, românii se pot bucura de o minivacanță, înainte de Sărbătorile de iarnă.
  • Pentru cei care vor dori să participe la parada militară de la Arcul de Triumf, Metrorex anunță că ar putea suplimenta numărul de trenuri pentru a putea prelua fluxul suplimentar de călători.

Vezi care este programul special al Metrorex de Sfântul Andrei și 1 decembrie.

Ionel Sporea, coleg de celulă cu Fane Spoitoru, ajuns subiect de film. Povestea românului condamnat de comuniști după ce inventase un robot revoluționar: "Un iad"

  • Ionel Sporea a inventat un robot capabil să antreneze jucătorii de tenis de masă, dar a avut o soartă crâncenă.
  • Românul este inventator și romancier, însă regimul comunist al anilor '80 l-a trimis în închisoare în urma unei înscenări.
  • Invenția sa era ceva nemaivăzut la acea vreme, nu doar în domeniul tenisului de masă, ci și în cel al sportului, în ansamblu.

Citește integral povestea lui Ionel Sporea, românul condamnat de comuniști după ce inventase un robot revoluționar

Nicușor Dan anunță că 100 de autobuze electrice au ajuns într-un depou al STB

  • Primarul general Nicușor Dan a declarat că cele 100 de autobuze electrice pe care municipalitatea le-a achiziționat au ajuns în depoul STB Bujoreni.
  • Edilul Capitalei a anunțat că anul viitor vor fi cumpărate noi tramvaie și troleibuze.
  • Primele autobuze electrice au ieșit în probe în urmă cu șase zile.

Află câți bani a cheltuit Primăria Capitalei pentru cele 100 de autobuze electrice.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE