Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

De două ori pe zi, de la orele 7:30 și 20:00, Euronews România îți aduce un rezumat al știrilor cu care merită să pornești la drum și, respectiv, cu care să îți închei programul.

Israel cere evacuarea unor zone din sudul Fâșiei Gaza

  • Armata Israelului îi avertizează pe palestinieni să evacueze o parte din sudul Fâșiei Gaza, acolo unde este orașul Khan Younis. În zonă au fost aruncați fluturași în care oamenilor din patru orașe li se spune să plece din case și să se îndrepte spre adăposturi.
  • Militarii israelieni spun că palestinienii care se află în apropierea teroriștilor sau a bazelor lor își pun viața în pericol. Și asta pentru că fiecare casă folosită de teroriști va fi vizată, adică va fi atacată. Manifeste similare au fost aruncate deasupra nordului Fâșiei Gaza înainte de ofensiva terestră.
  • Cu puțin timp în urmă, ministerul de interne din Gaza, condus de Hamas, a anunțat că elicopterele israeliene au tras asupra caselor aflate la est de orașul Khan Younis.

Citește mai mult despre a 41-a zi de război dintre Israel-Hamas.

România se poate califica la Euro 2024 după meciul cu Israel, de sâmbătă. Cum arată calculele

  • Meciul Israel - România, din grupa I a preliminariilor Euro 2024, se joacă sâmbătă, iar "Tricolorii" pot obține calificarea chiar atunci. Câteva rezultate din această grupă i-au ajutat pe elevii lui Edward Iordănescu.
  • Miercuri seară, Israelul a făcut 1-1 cu liderul grupei, Elveția, într-un meci restant, care a fost amânat de UEFA și reprogramat, din cauza războiului dintre Israel și Hamas. Partida disputată la Budapesta a avut un rezultat considerat surprinzător dacă avem în vedere statutul de favoriți al elvețienilor, care au făcut câțiva pași greșiți.
  • De exemplu, pe lângă acest 1-1 cu Israel, Elveția a remizat și în partida precedentă, cea cu Belarus, cu care a făcut un surprinzător 3-3. Iar pe 12 noiembrie, Kosovo a dat o mână de ajutor României și a învins Israelul cu 1-0.

Citește mai mult despre cum ar putea România să se poată califica la Euro 2024

ANALIZĂ Euronews. "Lupta cu drogurile" a autorităților române: aleargă mai ales după micii traficanți și umflă cifrele când raportează capturile

  • Lupta cu traficanții de droguri nu e atât de dură cum ne spun miniștrii: 80% dintre investigațiile DIICOT îi vizează pe consumatori și capturi sub 5 grame.
  • Doar în 2021, peste 300 de oameni au fost condamnați pentru deținere de droguri, iar o parte dintre ei a ajuns la închisoare. Asta în ciuda politicii Uniunii Europene care îi vede pe consumatori drept victime și îndeamnă țările membre la măsuri non-penale.
  • O analiză Euronews România arată că Poliția a capturat anul acesta o cantitate și de nouă ori mai mică față de cererea de pe piața de droguri din România.

Citește mai mult despre modul în care autoritățile române intervine în lupta cu drogurile

Joe Biden s-a întâlnit cu Xi Jinping, iar la scurt timp, l-a numit dictator. China a reacționat prompt

  • Xi Jinping a fost oaspetele lui Joe Biden, la San Francisco. Cei doi au avut o întâlnire istorică și au discutat în jur de patru ore, însă la scurt timp, președintele SUA a avut o declarație care a fost imediat remarcată de toată lumea.
  • Biden l-a numit dictator pe șeful statului chinez, în cadrul unei discuții cu jurnaliștii.
  • La finalul conferinței de la Casa Albă, Biden a fost întrebat dacă își menține părerea pe care și-a exprimat-o în urmă cu câteva luni, aceea că Xi Jinping este dictator.

Citește mai mult despre declarațiile făcute de Joe Biden despre Xi Jinping.

Marcel Ciolacu anunță că "ANAF a început să colecteze aproape de ținta impusă". Premierul neagă din nou introducerea de taxe

  • Marcel Ciolacu a deschis ședința de Guvern de joi cu mențiunea că nu vor fi introduse noi taxe în 2024, în contextul în care mult contestata lege a pensiilor ar urma să producă pagube însemnate în buget.
  • Experții spun că nu sunt bani, pur și simplu. În schimb, Ciolacu susține că există deja primele semne îmbucurătoare.
  • Marcel Ciolacu: "Vestea bună cu care începem este că ANAF a început să-și facă treaba și să colecteze aproape de ținta impusă. În octombrie, colectarea veniturilor a ajuns la un nivel record, 40 de miliarde de lei. Sunt convins că, păstrând același ritm până la finele anului și ținând sub control cheltuielile neesențiale, vom respecta ținta de deficit agreată cu Comisia Europeană.”

Citește mai mult despre procesul ANAF cu privire la colectarea taxelor.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE