Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

De două ori pe zi, de la orele 7.30 și 20.00, Euronews România îți aduce un rezumat al știrilor cu care merită să pornești la drum și, respectiv, cu care să îți închei programul.

Ce simte un părinte român când știe că fiica lui luptă într-un război sângeros

  • Fiica unui fost jurnalist român, stabilit de ceva timp în Israel, luptă de partea armatei Israelului împotriva Hamas.
  • Tânăra este într-o bază militară aflată foarte aproape de Rafah, noul punct fierbinte al războiului, singurul care permite ieșirea din Gaza spre Egipt.
  • Alin Bogdan Avram: "Baza ei a fost sub focul Hamas".

Citește mai mult despre fata care luptă în Armata Israelului.

Israelul anunță că a eliminat șase lideri cu greutate din Hamas

  • Anunțul a fost făcut pe rețelele de socializare, iar Armata israeliană a postat fotografiile celor eliminați, precum și funcțiile lor.
  • Printre aceștia, a fost lichidat și ministrul economiei.
  • Hamas are, în acest moment. 199 de ostatici.

Citește mai mult despre eliminarea șefilor Hamas.

România nu este singura țară care încearcă să rezolve problema pensiilor speciale

  • Franța este una din țările care au modificat sistemul de pensii speciale. Din cele 42 de categorii au eliminat 39.
  • Ungaria a venit cu o reformă a pensiilor speciale în 2011.
  • Suedia este singura țară care nu oferă nici un fel de pensie „de lux”.

Citește mai mult despre pensiile speciale din țările UE.

Magistrații se vor pensiona la 60 de ani, începând cu 2062

  • Riscurile de neîndeplinire a jalonului pensiilor speciale din PNRR.
  • Magistrații rămân în continuare cei mai speciali dintre pensionarii speciali. Cu salarii mărite anul acesta, cea mai mare bază de calcul și amânarea cu aproape 40 de ani a intrării în rândul pensionarilor normali.
  • Noua lege a pensiilor speciale a trecut de Parlament.

Citește mai mult despre pensiile speciale.

Peste 1500 de participanți sunt așteptați la Climate Change Summit în perioada 19-20 octombrie

  • Climate Change Summit, primul și cel mai amplu eveniment din Europa Centrală și de Est dedicat schimbărilor climatice, transformă Bucureștiul pe 19 și 20 octombrie în kilometrul zero al soluțiilor sustenabile.
  • Vor fi zeci de conferințe, workshopuri și mese rotunde pe subiectul schimbărilor climatice.
  • Cauza este una comună: identificarea de soluții aplicabile în multiple domenii pentru provocările aduse de schimbările climatice.

Citește mai mult despre Climate Change Summit.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE