Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

De două ori pe zi, Euronews România îți aduce un rezumat al știrilor cu care merită să pornești la drum și, respectiv, cu care să îți închei programul.

Sendvișuri cu mucegai, primite de elevi la școală în Iași prin programul ”Masa sănătoasă”. 15 copii, la spital

  • 15 elevi au ajuns, joi, la spital, după ce s-au simțit rău în timpul orelor, în comuna Strunga din Iași.
  • Copiii au început să se simtă rău după ce au mâncat pachetul primit de la școală, pachet inclus în programul ”Masa Sănătoasă”.
  • Părinții sunt revoltați și susțin că masa sănătoasă a inclus astăzi și mucegai.

Află mai multe despre situația elevilor care au mâncat sandvișuri cu mucegai primite la școală.

Moment rarisim în Rusia. Deciziile lui Vladimir Putin, criticate de șefii băncilor

  • La mai bine de doi ani și trei luni de la începerea invaziei Rusiei în Ucraina, eforturile colosale pentru a susține un astfel de război își pun amprenta din ce în ce mai mult pe economia rusă.
  • În plus, se simt și efectele acelor sancțiuni occidentale, chiar dacă rușii au reușit să eludeze multe dintre ele.
  • Între timp, aceste efecte, precum și presiunile interne, venite și pe fondul pierderilor de vieți omenești în rândurile militarilor, au devenit din ce în ce mai vizibile în societatea rusă, așa că șefii marilor bănci din Rusia au ajuns să critice măsurile luate de Putin.

Citește mai multe despre criticile aduse lui Vladimir Putin de șefii băncilor din Rusia.

Franța va transfera avioane de luptă Mirage în Ucraina. Anunțul făcut de Emmanuel Macron

  • Franța va livra Ucrainei avioane de luptă de tip Mirage 2000-5 și va instrui piloții ucraineni pentru a opera aceste aparate de zbor.
  • De asemenea, urmează să echipeze o brigadă de aproape 4.500 de soldați ucraineni.
  • ”Franţa vrea pace şi vom lupta pentru ea, dar pacea nu înseamnă capitularea Ucrainei" în războiul cu Rusia, a afirmat Macon într-un interviu acordat postului France 2, citat de Agerpres.

Citește mai multe despre avioanele de luptă pe care Franța le va transfera Ucrainei.

Închisoare cu executare pentru un consilier al lui Donald Trump. Cum l-ar fi "ajutat" pe fostul președinte al SUA

  • Un consilier al lui Donald Trump, Steve Bannon, a primit o pedeapsă de 4 luni de închisoare cu executare.
  • El a fost condamnat după ce a refuzat să colaboreze cu comisia congresului de anchetă în procesul lui Trump privind asaltul de la Capitoliu, din 6 ianuarie 2021.
  • Comisia voia să știe ce rol a jucat Trump în acel asalt, dar Steve Bannon a refuzat să se prezinte și să depună vreo mărturie sau documente, așa că a fost acuzat de sfidarea comisiei.

Află mai multe despre consilierul lui Donald Trump care a primit o pedeapsă de închisoare cu executare.

Cillian Murphy, confirmat în rolul principal în noul film ”Peaky Blinders”

  • Compania Netflix va produce un film ”Peaky Blinders”, iar actorul Cillian Murphy, distins cu premiul Oscar, va intra din nou în rolul gangsterului Tommy Shelby pe care l-a interpretat în serialul celebru.
  • Informația a fost confirmată de platforma de streaming Netflix printr-un mesaj publicat pe rețeaua X, însoțit de o fotografie cu scenariul viitoarei producției cinematografice, notează Agerpres.
  • ”Acesta este un cadou pentru fani”, a precizat actorul irlandez Cillian Murphy, care va fi şi unul dintre coproducătorii peliculei.

Află mai multe despre noua peliculă în care va juca Cillian Murphy.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE