Prezent la Bruxelles, ministrul chinez de Externe, Wang Yi, i-a mărturisit șefei diplomației europene, Kaja Kallas, că Beijingul „nu-și permite ca Rusia să piardă războiul din Ucraina”. Declarația a fost una spontană, după cum precizează The South China Morning Post, care citează surse apropiate discuției.
De precizat că The South China Morning Post este, totuși, unul dintre principalele canale neoficiale ale propagandei chineze.
China: „Nu ne putem permite ca Rusia să piardă războiul cu Ucraina"
Wang Yi și Kaja Kallas au discutat, timp de patru ore, la Bruxelles. Totodată, Wang Yi i-a oferit doamnei Kallas și câteva „lecții de istorie și prelegeri” despre „realpolitik” și îngrijorările Beijingului că Washingtonul își va îndrepta treptat atenția spre est.
La scurt timp după acest moment, sursele familiare cu problema au precizat că summitul dintre Uniunea Europeană și China, care era programat pentru două zile, în China, a fost scurtat, „la cererea Beijingului”. Agenda inițială prevedea ca Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, și Antonio Costa, președintele Consiliului European, să se întâlnească cu președintele chinez Xi Jinping și cu premierul Li Qiang, la Beijing, pe 24 iulie, apoi să se deplaseze la Hefei, în centrul Chinei, pentru un summit de afaceri, pe data de 25 iulie. Acum, summitul va dura numai o zi și va fi doar la Beijing.
Experții bănuiesc că motivul pentru care summitul a fost scurtat ar putea fi îngrijorarea Chinei că UE va semna un acord comercial cu SUA, care ar afecta Beijingul, potrivit The Telegraph.
China s-a confruntat recent cu UE și în legătură cu „controlul exporturilor de elemente rare și magneți”, care au afectat grav unii producători europeni. Wang a încercat să ofere asigurări cu privire la controlul exporturilor și a spus că „anumite forțe exagerează în mod deliberat această chestiune” și că exporturile de elemente rare nu au fost și nu ar trebui să devină o problemă între China și Europa.
De ce ar fi interesată China ca Rusia să nu piardă războiul cu Ucraina
Motivul pentru care Beijingul nu vrea ca Rusia să piardă în Ucraina este că Statele Unite ale Americii ar urma să-și îndrepte atenția spre China. De fapt, exact acest aspect este precizat în strategia americană, potrivit unor documente secrete care au apărut în public la finalul lunii mai.
Iar China nu ar dori să fie deranjată de SUA în dorința de a ataca Taiwanul, țară care produce aproape toate microcipurile din lume. Cu alte cuvinte, dacă pune mâna pe acele fabrici de microcipuri, China „stăpânește lumea". Iar americanii sunt conștienți că duelul lor se dă împotriva Chinei, nu a Rusiei. De aici și taxele impuse de Trump Chinei.
Această declarație a lui Wang Yi i-a suprins pe liderii europeni, care consideră că Beijingul ar putea testa astfel limitele reacțiilor Occidentului în raport cu implicarea Chinei de partea Rusiei.
De altfel, Occidentul a acuzat că China este principalul susținător al lui Vladimir Putin în acest război cu Ucraina, inclusiv cu ajutor în ceea ce privește ocolirea sancțiunilor și cu aprovizionarea industriei de apărare a Rusiei. Dar Beijingul a negat mereu aceste aspecte, în ciuda dovezilor contrare, inclusiv rapoarte potrivit cărora ar fi furnizat Rusiei un sistem de apărare cu laser.
Bloomberg confirmă aceste preocupări ale americanilor, însă precizează că Donald Trump și-ar putea schimba oricând optica și, implicit, preocupările în ceea ce privește războiul din Ucraina, cu toate că SUA au sistat ajutorul pentru ucraineni.
Totul vine în contextul în care, de multe luni și chiar ani, China își intensifică tot mai mult pregătirile pentru o posibilă invazie a Taiwanului și execută o mulțime de manevre militare din ce în ce mai periculoase și provocatoare. Iar SUA nu acceptă ca Beijingul să invadeze Taiwanul, cum, de altfel, nici celelalte state occidentale nu o acceptă.
În discuțiile cu Kaja Kallas, Wang Yi a respins acuzațiile că guvernul chinez sprijină Rusia în războiul cu Ucraina. Chiar și președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a acuzat de mai multe ori că chinezii sprijină Rusia. La finalul lunii mai, Zelenski a spus că Beijingul a încetat să mai vândă drone Ucrainei și țărilor occidentale, dar că le furnizează în continuare Rusiei.
Există semne că această schimbare pe plan geopolitic este deja în curs, pentru că Donald Trump și Pete Hegseth au afirmat clar că securitatea în regiunea Indo-Pacific și atenuarea amenințării din partea Chinei sunt priorități majore pentru administrația americană.