La două săptămâni după ce președintele american Donald Trump a stabilit un termen limită de 14 zile pentru a determina disponibilitatea omologului său rus Vladimir Putin de a pune capăt războiului din Ucraina, liderul de la Casa Albă afirmă că începe să creadă că lui Putin nu îi pasă de costul uman al războiului și de așa-zisa pace.
„Încep să cred că poate nu-i pasă”, a spus Trump, atunci când a fost întrebat ce crede despre pierderile rușilor de mii de soldați pe săptămână, în războiul din Ucraina.
Trump crede că lui Putin „nu-i pasă” că pierde mii de militari pe săptămână
Mărturisirea sinceră, făcută într-un podcast al New York Post, subliniaază dificultățile cu care Trump se confruntă în continuare în negocierea acordurilor internaționale complexe, inclusiv în privința unor probleme pe care el însuși le considera ușor de rezolvat. Înainte să devină președinte al SUA, Trump spunea că va încheia războiul din Ucraina în 24 de ore după ce va fi ales în fruntea statului, având în vedere că președintele SUA este considerat cel mai puternic om din lume.
În urmă cu două săptămâni, Trump a promis că va da un răspuns....în două săptămâni, cu privire la disponibilitatea lui Putin de a pune capăt războiului, un termen pe care l-a folosit în repetate rânduri în această primăvară, atunci când a fost întrebat despre politica sa față de războiul din Ucraina. De atunci, Trump nu a luat o decizie cu privire la aplicarea de noi sancțiuni împotriva Moscovei, chiar dacă aliații săi republicani din Capitol Hill îndeamnă la măsuri mai dure, iar Europa impune deja noi restricții asupra sectorului petrolier al Rusiei.
Însă socoteala sa nu s-a potrivit cu realitatea. La fel a spus și despre războiul din Gaza. Negocierile pentru încheierea conflictului au ajuns într-un impas, iar problemele lui Trump cu premierul israelian Benjamin Netanyahu se adâncesc.
De asemenea, Trump pare acum mai puțin încrezător în încheierea unui acord nuclear cu Iranul, în ciuda faptului că, în urmă cu câteva zile, afirma că negocierile „avansează în direcția corectă”.
Deși Trump tocmai a reușit să încheie un acord cu China, pentru a anula unele dintre măsurile punitive pe care fiecare parte le-a adoptat în contextul agravării războiului comercial, nu este clar cât timp va rezista noul cadru asupra căruia părțile au căzut de acord. Iar un acord încheiat luna trecută, în Elveția, cu termeni similari, s-a destrămat rapid.
Până în prezent, a existat un singur acord comercial încheiat în urma perioadei de negocieri de 90 de zile stabilite de Trump cu partenerii SUA în primăvara acestui an, după suspendarea tarifelor reciproce. Termenul limită expiră la începutul lunii iulie.
Chiar și încercările lui Trump de a se apropia de fostul său „prieten”, prin corespondență, Kim Jong Un, se pare că au eșuat. Încercările de a trimite o scrisoare din partea lui Trump dictatorului nord-coreean au fost respinse de diplomații de la sediul Națiunilor Unite din New York, potrivit NK News, ceea ce spulberă speranțele imediate de a reînnoi prietenia pe care Trump o avea, în primul său mandat, cu liderul de la Phenian.
Problema „nucleară” cu Iranul, încă nerezolvată de Trump
Administrația prezidențială nu a renunțat la niciuna dintre problemele dificile care rămân nerezolvate. În ciuda sugestiei că s-ar putea retrage complet din războiul dintre Rusia și Ucraina, Trump nu și-a abandonat complet eforturile. El urmează să intre într-o perioadă intensă de summituri care se vor concentra și pe război, inclusiv o reuniune a Grupului celor 7, în Canada, săptămâna viitoare. Apoi va fi un summit NATO în Olanda, la sfârșitul acestei luni.
Echipa sa, condusă de trimisul special Steve Witkoff, planifică o nouă rundă de negocieri cu Iranul în zilele următoare, chiar și în contextul opoziției tot mai puternice față de un acord din partea oficialilor iranieni și israelieni.
Pe partea economică, negocierile comerciale continuă în ritm alert, pe măsură ce se apropie termenul limită de 9 iulie.
„Veți vedea o serie de acorduri care vor începe să apară săptămâna viitoare. Și apoi săptămâna următoare, iar apoi și săptămâna următoare. Avem multe în pregătire. Vrem doar să ne asigurăm că sunt cele mai bune acorduri pe care le putem încheia. Nu vrem să ne grăbim”, a declarat secretarul comerțului, Howard Lutnick, citat de CNBC.
Însă comentariile lui Trump, din această săptămână, au oferit o perspectivă clară asupra frustrării sale, cauzate de încercările eșuate de a negocia acorduri în întreaga lume.
„Facem progrese și apoi, dintr-o dată, ceva care nu ar trebui bombardat este bombardat, iar asta înseamnă sfârșitul progresului”, a spus Trump, referitor la conflictul din Ucraina. Practic, este vorba de doi pași înainte și un pas înapoi în eforturile istovitoare de a negocia un armistițiu.
În urmă cu două săptămâni, Trump a promis că va da un răspuns....în două săptămâni, cu privire la disponibilitatea lui Putin de a pune capăt războiului, un termen pe care l-a folosit în repetate rânduri în această primăvară, atunci când a fost întrebat despre politica sa față de războiul din Ucraina. De atunci, Trump nu a luat o decizie cu privire la aplicarea de noi sancțiuni împotriva Moscovei, chiar dacă aliații săi republicani din Capitol Hill îndeamnă la măsuri mai dure, iar Europa impune deja noi restricții asupra sectorului petrolier al Rusiei.
Există chiar și un proiect de lege agreat de toată lumea, în ceea ce privește sancțiunile asupra Rusiei, dar care rămâne la latitudinea lui Trump de a-l semna sau nu.
„O voi folosi dacă va fi necesar”, a declarat Trump.
Totodată, Trump nu a luat nici măsuri pentru a spori asistența militară acordată Ucrainei, care a fost din nou ținta unora dintre cele mai mari atacuri rusești cu drone de pe parcursul acestui război.
Șeful Pentagonului, Pete Hegseth, a declarat parlamentarilor că va exista „o reducere a acestui buget” de asistență militară pentru Kiev.
De când a oferit Rusiei termenul limită de două săptămâni, Trump a vorbit o singură dată cu Putin. Atunci, președintele american a declarat că discuția nu a fost suficientă pentru a determina o pace imediată.
În ceea ce privește Iranul, o nouă rundă de negocieri va avea loc în zilele următoare, au declarat oficialii americani. Statele Unite așteaptă un răspuns oficial din partea Teheranului la ultima sa propunere.
Termenul de două luni pentru ajungerea la un acord, stabilit de Trump într-o scrisoare adresată liderilor iranieni, în aprilie, expiră săptămâna aceasta. Trump a declarat că Iranul „va regreta„ dacă nu va ajunge la un acord, deoarece alternativa este războiul.
„Ar fi mai bine să se facă fără război, fără să moară oameni. Da, ar fi mult mai bine , dar nu cred că văd același nivel de entuziasm din partea lor pentru a ajunge la un acord”, a spus Trump.