Potrivit Constituției, premierul desemnat trebuie să depună în Parlament, în termen de zece zile, lista de miniștri și programul de guvernare.
Asta înseamnă că în următoarea perioadă vor urma negocieri politice pentru formarea unei echipe guvernamentale și pentru obținerea majorității necesare pentru votul de învestire.
Premierul desemnat are la dispoziție zece zile
Cel mai târziu în ziua a zecea de la desemnare, Parlamentul trebuie să dea votul de încredere pentru noul Executiv.
În ședința conducerii celor două Camere va fi stabilit calendarul audierilor în comisiile de specialitate.
După ce miniștrii propuși vor fi audiați și avizați de comisiile parlamentare, urmează votul în plenul reunit al Parlamentului.
Pentru a fi învestit, noul Cabinet trebuie să obțină votul majorității deputaților și senatorilor.
Dacă Guvernul primește votul de încredere al Parlamentului, Executivul este considerat învestit. Noul Cabinet își intră în drepturi după depunerea jurământului de credință în fața Președintelui României.
Eugen Tomac, favorit pentru funcția de prim-ministru
Președintele Nicușor Dan ar putea propune astăzi noul premier, potrivit unor surse Euronews România. Surse politice afirmă că favoritul pentru nominalizare este Eugen Tomac, europarlamentar și consilier prezidențial, însă acesta nu beneficiază în acest moment de o susținere majoritară în Parlament.
Potrivit surselor Euronews România, președintele Nicușor Dan urmează să anunțe la ora 18:00 desemnarea lui Eugen Tomac pentru funcția de prim-ministru.
Decizia este așteptată de mai bine de două săptămâni, perioadă în care șeful statului a analizat mai multe variante și a purtat negocieri cu partidele prooccidentale din fosta coaliție de guvernare.
Sursele citate susțin că una dintre opțiunile aflate pe masa negocierilor este formarea unui guvern tehnocrat.
În acest moment, Eugen Tomac nu dispune de o majoritate parlamentară care să îi garanteze învestirea. Cu toate acestea, în ultimele zile, europarlamentarul a purtat discuții cu liderii PSD, PNL, UDMR și ai grupului minorităților naționale pentru conturarea unei majorități parlamentare.
