Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Ce trebuie să știm despre tancurile M1 Abrams și de ce sunt importante pentru Ucraina

Administrația Biden urmează să facă publice planurile cu privire la trimiterea tancurilor M1 Abrams în Ucraina. Amintim că inițial Washingtonul era sceptic cu privire la capacitatea armatei ucrainene de a opera și de a întreține acest tanc greu de luptă. De asemenea, Germania era și ea reticentă cu privire la trimiterea propriilor tancuri, Leopard 2, în Ucraina. Între timp, pe fondul pericolului unei noi ofensive rusești, Statele Unite și Germania par a fi dispuse acum să furnizeze tancuri Ucrainei. Iată tot ce trebuie să știți despre tancurile de luptă pe care SUA le-ar putea livra Kievului.

De ce vrea Ucraina tancuri M1 Abrams?

Kievul a cerut în repetate rânduri tancuri grele de la partenerii săi Occidentali pentru a le folosi în eliberarea teritoriilor ocupate de armata rusă. M1 Abrams este principalul tanc de luptă al Statelor Unite, fiind în serviciu din 1980. Versiunile moderne ale acestuia includ un blindaj superior care transformă tancul M1 Abrams într-unul dintre cele mai puternice vehicule de acest fel din lume.

Oficialii ucraineni au îndemnat Washingtonul să aprobe o livrare de tancuri Abrams, argumentând că acest lucru ar determina Germania să trimită Ucrainei propriile tancuri.

De ce au ezitat Statele Unite?

Administrația Biden a declarat că tancurile fabricate în SUA, cântăresc peste 60 de tone și prezintă dificultăți logistice pentru câmpul de luptă din Ucraina.

Oficialii americani au spus că Abrams-ul necesită o întreținere complicată și o pregătire specială. „Este scump. Este greu de antrenat pe el... Nu este ușor de întreținut”, a declarat săptămâna trecută Colin Kahl, subsecretarul apărării din Statele Unite, potrivit The Washington Post.

Leopard 2 vs M1 Abrams

Există multe similarități între tancul M1 Abrams și Leopard 2. Multe dintre aceste similarități sunt intenționate pentru a asigura interoperabilitatea în exercițiile militare. Tancul german este ceva mai ușor (55 de tone) decât tancul american (70 de tone) și funcționează cu motorină, în timp ce motorul multicarburant al tancului american funcționează de obicei cu combustibil pentru avioane, care poate fi mai dificil de achiziționat. Ambele tancuri au un tun de calibrul 120 mm. Nu în ultimul rând, ambele tancuri au un echipaj compus din 4 oameni.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE