Lista cu beneficiarii care vor primi vouchere prin Programul Rabla, persoane fizice, va fi făcută publică săptămâna viitoare, a anunțat Ministrul Mediului, la Euronews România. Diana Buzoianu a explicat și cum se vor desfășura programe pentru instalarea de panouri fotovoltaice, cu bani europeni.
În emisiunea „Vocile care contează”, Diana Buzoianu a oferit un răspuns oamenilor care au aplicat la „Programul Rabla”, persoane fizice, însă încă nu au primit o decizie privind voucherele.
„Ce se întâmplă cu Rabla? Pentru că o parte dintre oameni au aplicat și încă nu au primit decizia. Săptămâna viitoare se face comisia tehnică și chiar am vorbit cu președintele AFM și urmează să fie dată practic săptămâna viitoare lista cu beneficiarii. Deci, săptămâna viitoare deja avem răspunsurile pentru voucherele oferite prin programul rabla persoane fizice”, a declarat ministrul Mediului, la Euronews România.
- La 30 septembrie a fost lansat programul Rabla, cu un buget redus la 200 de milioane de lei și după amânări de luni de zile.
- În doar 13 minute, peste 7.200 de persoane fizice s-au înscris, epuizând bugetul de 80 de milioane de lei destinat achiziționării de autovehicule noi cu sisteme de propulsie termică sau a motocicletelor și autovehiculelor hibride.
- Până în prezent, s-au înscris și peste 2.000 de persoane pentru achiziția de autovehicule electrice, plug-in hibride sau cu pilă de combustie cu hidrogen, iar sesiunea rămâne deschisă până pe 25 noiembrie 2025 sau până la epuizarea fondurilor.
Diana Buzoianu, despre finanțarea proiectelor de tip Casa Verde: Nu cred că ăsta este succesul proiectelor în a da mii de vouchere în câte două-trei secunde
„Pentru celelalte proiecte Casa Verde, de exemplu, avem proiecte care unele dintre ele și-au găsit fondurile europene în alte zone. De exemplu, RepowerEU la Ministerul Fondurilor Europene era un proiect care avea fix același obiect de panouri fotovoltaice cu stocare.
Va fi lansat proiectul sub umbrela MIPE. Deci nu vom lansa în același an de două ori același proiect pentru că nu avem banii necesari să facem asta și oricum este o risipă să facem așa ceva.
Am început astăzi la Guvern o etapă din viața AFM-ului în care vom gândi strategic proiectele. Eu nu cred că a da vouchere în câte două-trei secunde mii de vouchere, nu cred că ăsta este succesul proiectelor AFM. Cred că AFM-ul trebuie să gestioneze fix proiecte precum cele pe care le-am mutat astăzi pe acest fond, și anume proiecte strategice, proiecte care să creeze infrastructură, proiecte care să ajute comunități pe termen lung și pentru asta vom vom lupta vom anul viitor”, a mai spus Diana Buzoianu.