Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5

Ce legătură au cremele de protecție solară cu recifele de corali. Cum ajung loțiunile de plajă să afecteze ecosistemele marine

Ce legătură există între cremele de protecție solară și corali? Cercetătorii au arătat că produsele cu protecție UV ajung ajung în cantități semnificative în apă, unde pot afecta ecosistemele fragile, în special recifele de corali care sunt deja afectate de schimbările climatice și poluare.

Potrivit unui studiu citat de Agenția americană pentru sănătate și mediu, aproximativ 25% din crema de protecție solară aplicată de turiști ajunge în apă în timpul înotului.

Cum ajung cremele solare în mediul marin

Specialiștii spun că impactul asupra mediului nu vine doar din activitățile de pe plajă.

„Deversările de ape uzate reprezintă probabil cea mai importantă sursă de contaminare în mediul marin. Motivul este simplu: toată lumea își aplică aceste produse, iar apoi le spală de pe piele atunci când nu se află la plajă”, explică Craig Downs, directorul organizației Haereticus Environmental Laboratory.

Astfel, substanțele din cremele solare ajung în sistemele de canalizare prin dușuri, spălarea hainelor sau a prosoapelor de plajă și, în final, în râuri și oceane.

Coralii, afectați de substanțele din loțiunile de protecție solară

Recifele de corali susțin aproximativ un sfert din toate speciile marine, deși ocupă doar o mică parte din suprafața oceanelor. Aceste ecosisteme sunt deja afectate de creșterea temperaturii apelor, poluare și pescuit excesiv.

Cercetările arată că anumite substanțe chimice din cremele de protecție solară pot amplifica aceste probleme.

„Au provocat albirea coralilor, au generat dereglări endocrine, i-au ucis la concentrații mai mari și au produs deformări”, spune Craig Downs.

Stațiile de epurare nu elimină toate substanțele

O altă problemă este faptul că multe stații de epurare nu reușesc să elimine complet compușii chimici din produsele de protecție solară.

„Sunt mulți oameni care nici măcar nu intră în apă. Se dau cu spray de protecție solară, apoi merg acasă și fac duș. Problema este că majoritatea stațiilor de epurare nu pot elimina aceste substanțe înainte ca apa să fie deversată în mediul marin”, explică specialistul.

Din acest motiv, poluarea cu astfel de compuși poate continua chiar și în zonele unde numărul turiștilor este redus.

Cum poate fi redus impactul asupra mediului

Specialiștii subliniază că protecția pielii nu trebuie abandonată, ci adaptată. Alegerea produselor considerate mai puțin nocive pentru ecosistemele marine și respectarea recomandărilor privind utilizarea lor pot reduce impactul asupra mediului.

În condițiile în care recifele de corali se confruntă deja cu presiuni fără precedent, cercetătorii avertizează că orice sursă suplimentară de stres poate contribui la degradarea unor ecosisteme esențiale pentru biodiversitatea oceanelor.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE