Monitorizarea dronei rusești care a pătruns în spațiul aerian al României a costat aproape 200.000 de euro, a estimat Cristi Sfichi, expert militar, la Euronews România. Specialistul a evidențiat că doborârea cu rachete a acestui aparat de zbor s-ar fi ridicat chiar și la jumătate de milion de dolari. „E ca și cum ai fi lovit o muscă cu un ciocan de două tone”, a precizat el.
De asemenea, Cosmin Mirișan, pilot de drone, a explicat că Rusia folosește în războiul din Ucraina drone de tip Shahed 136, considerate ca fiind dispozitive rudimentare, care este posibil să fi ajuns pe teritoriul României din cauza bruiajului armatei ucrainene.
- Pătrunderea dronei rusești în spațiul aerian, pe 13 septembrie, este doar ultimul episod din provocările pe care Rusia le lansează împotriva României. De la începutul războiului din Ucraina, spațiul aerian românesc a fost încălcat de 11 ori, potrivit publicației americane ABC News, care citează un purtător de cuvânt din Ministerul Apărării de la București.
Invitat în emisiunea „România lui Vitalie”, expertul militar Cristi Sfichi a declarat că Aviația României și partenerii ei ar fi intervenit dacă drona rusească ar fi pus în pericol viețile cetățenilor români, însă „probabil că s-a considerat la momentul respectiv că, din punct de vedere militar, nu este nevoie să se doboare această dronă”.
Specialistul a arătat că doborârea unui astfel de aparat de zbor cu ajutorul rachetelor ar fi implicat sume uriașe de bani.
„Rachetele de pe F-16 au niște costuri fabuloase, ca și cum ai fi lovit o muscă cu un ciocan de două tone. Costurile rachetelor variază de la 350.000 la 500.000 de dolari. Dacă ai fi tras cu proiectile de pe F-16, ar fi fost mult mai complicat. Partea de aliniere și ochire ar fi trebuit luată în calcul și direcția în care se îndrepta drona la momentul respectiv”, a afirmat expertul militar.
Cât a fost ridicarea de la sol a avioanelor militare pentru a monitoriza drona rusă
„Nu contează cât ne costă, important este că am monitorizat-o. Dacă vreți să trecem în zona de informații de interes, se știe că costul orei de zbor pentru un F-16 variază. Este în jur de 25.000 de dolari pe oră. Probabil, două avioane ar fi însemnat 50.000 de dolari.
Eurofighter-ul este mai scump. Are cam 60.000 de euro pe oră, aproximativ. Deci, 120.000 de euro. Nu contează, până la urmă la o țară care are aproximativ 20 de milioane de locuitori, cu un PIB suficient de mare, 200.000 de euro pentru o oră de zbor în a-ți proteja spațiul aerian și suveranitatea națională nu înseamnă nimic.
S-au pierdut bani în alte direcții mult mai mulți decât acești 200.000 de euro pe oră”, a mai spus Sfichi.
În schimb, expertul consideră că autoritățile au abordat „cu maturitate” acest caz și și-a exprimat încrederea că „poate că în viitor România va aborda acest tip de incidente în mod diferit”.
Dronele folosite de Rusia au autonomie de până la 2.000 de kilometri, dar sunt mai rudimentare decât cele utilizate în agricultură
De asemenea, Cosmin Mirișan, pilot de drone, a explicat că militarii ruși folosesc drone de tip Shahed 136 ce dispun de un sistem rudimentar de navigație. În schimb, sunt folosite pe post de „țintă falsă” pentru a consuma muniția apărării antiaeriene.
„Dronele comerciale, unele dintre ele cu care lucrăm noi, sunt puțin mai avansate decât aceste drone Shahed 136. Sunt dronele kamikaze cu cea mai lungă rază de acțiune. Ajung până la 2.000 de kilometri. Ele sunt destul de rudimentare din punct de vedere al navigației. (...) Am văzut că acest tip de drone a fost și incidentul din Polonia”, a declarat Cosmin Mirișan, la Euronews România.
- MApN susține că spațiul aerian românesc a fost încălcat de 11 ori cu drone. De câte ori au căzut resturi pe teritoriul României
- Expert: „România, pântecul moale al NATO?” Cât ar fi costat doborârea dronei rusești și care e lanțul de comandă, pas cu pas
- UPDATE. Dronă în spațiul românesc. Zelenski: A pătruns 10 km pe teritoriul României / Moșteanu: Rămânem vigilenți
Expert: Dronele Shahed sunt un fel de năluci
„Avem cea mai ieftină variantă de Shahed 136 Gerbera care sunt făcute din bucăți și sunt un fel de năluci, decoy, cum li se spune. Sunt făcute practic că să consume muniția antiaeriană.
Avem varianta clasică, varianta de bază, Shahed 136 care are un sistem cumva dublu de ghidare. Are cumva un INS (inertial navigation system) care sunt niște componente mecanice care o ghidează.
Acele componente mecanice își pierd precizia după o foarte scurtă perioadă de zbor și ele se bazează în mare parte pe GPS. Zboară după coordonatele GPS”, a mai spus specialistul.
De asemenea, Cosmin Mirișan a reamintit că numeroase modele de drone de uz comercial sunt adaptate pentru a fi folosite în scop militar în războiul din Ucraina.
Drona rusească a ajuns pe teritoriul României după ce ar fi fost bruiată. „E oarbă ca un liliac”
„Sistemele de bruiaj sunt prezente și sunt foarte puternice. Atunci, o dronă de tipul Shahed 136, în momentul în care este bruiată, e oarbă ca un liliac. Ea zboară din inerție până când are două variante: ori se prăbușește, ori rămâne fără combustibil, ori se reconectează la coordonatele GPS și atunci se întoarce spre punctul în care ea a fost programată să lovească.
Din ce am înțeles, în spațiul nostru a intrat un astfel de Shahed 136. Probabil a fost bruiată pe teritoriul Ucrainei, iar după ce s-a reconectat la coordonatele GPS deasupra țării noastre, în spațiul nostru aerian, s-a întors spre ținta care era prestabilită”, a mai precizat expertul.
„Mai este o a treia variantă de Shahed cu CRPA. Are un sistem puțin mai avansat antibruiaj, dar respinge doar bruiajele direcționale. În schimb, și Ucraina și forțele NATO au la dispoziție multe sistem de bruiaj multidirecțional. De exemplu, Ucraina dezvoltă propriile sisteme de bruiaj multidirecțional”, a adăugat el.
Cât ar costa o dronă Shahed
Fabricarea unei drone de tip Shahed (Geran-2) costă aproape 35.000 de dolari, potrivit estimărilor Centrului pentru Studii Strategice.
„Este o dronă destul de convențională. Prețul unei drone Shahed 136 este același cu cel al dronelor de agricultură pe care le utilizăm noi. Nu e o dronă foarte scumpă. De aceea se trimit în raiduri, acele raiduri de 15-20 de drone, ca ele să lovească într-o arie de o anumită dimensiune. Sunt foarte ieftine.
De aceea nu se folosesc rachetele. Rachetele sunt mult mai scumpe. Era o risipă de bani să tragi cu o rachetă și era și foarte periculos.
Shahed-ul este o dronă de 200 și ceva de kilograme pe care dacă o detonezi în aer, acele 200 și ceva de kilograme, dacă mai are și explozibil, pot pica pe o zonă locuită, pot provoca pagube.
Shahed 136 și Geran 2 e practic aceeași dronă, rebranduită de ruși. Viteza de zbor e undeva la 180-190 de kilometri pe oră. Nu sunt rapide. Noi avem drone comerciale care ating viteze mai mari de atât”, a concluzionat el.