Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5

Carburanții s-au ieftinit pe fondul reducerii cotațiilor internaționale. De astăzi, a intervenit și legea plafonării

Prețurile carburanților în România au scăzut azi pe fondul reducerii cotațiilor internaționale ale țițeiului. Benzina și motorina s-au ieftinit chiar și cu 20 de bani pe litru. Tot astăzi a intrat în vigoare legea care ține sub control scumpirea carburanților. Însă efectele acestei decizii nu se vor vedea imediat, ci abia de la mijlocul lunii august.

Conform prețului petrolului pe bursă, cotația a ajuns la aproape 83 de dolari barilul, după ce, săptămâna trecută, ajunsese la aproape 90 de dolari. Iar efectele se văd și la pompă.

Astfel, conform peco-online, dacă miercuri cel mai mic preț la benzina standard era de 9 lei și 51 de bani, ea a scăzut astăzi cu 15 bani. Chiar și așa, la unele stații, litrul ajunge la 9 lei și 57 de bani sau chiar 9 lei și 59 de bani.

În ceea ce privește prețul motorinei, acesta a avut și el o scădere de 20 de bani. Cel mai ieftin litru de motorină standard are un preț de 10 lei și 57 de bani. În schimb, cea mai scumpă motorină ajunge la 10 lei și 98 de bani.

Pe de altă parte, a intrat în vigoare legea situației de criză pe piața țițeiului și a produselor petroliere, respectiv benzină și motorină, și instituirea unor măsuri pentru limitarea creșterii prețurilor la carburanți. Promulgată de președintele Nicușor Dan, legea introduce o acciză dinamică la motorină. Aceasta va putea fi redusă cu până la 25%, în funcție de cotațiile internaționale și de prețurile de la pompă. Ministerul Finanțelor va face calculele de două ori pe lună.

Legea permite și plafonarea adaosului comercial, impune restricții la exporturile de motorină și țiței și oferă posibilitatea reducerii cantității de biocarburant din benzină. Autoritățile speră ca, prin aceste măsuri, să tempereze scumpirile și să reducă presiunea asupra șoferilor, însă efectele se vor vedea abia peste o săptămână.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE