O capodoperă semnată de Nicolae Grigorescu, necunoscută până acum publicului, este expusă, în premieră, la Cazinoul din Constanţa. Tabloul reprezintă chipul unui copil și a fost recuperat dintr-o colecție privată. Lucrarea va fi scoasă la licitaţie, cu un preț de pornire de 30 de mii de euro.
Realizată în ulei pe pânză, Cap de copil- “copilul lui Grămadă” dezvăluie o latură mai puțin cunoscută a Nicolae Grigorescu. Pictura este neterminată, spun specialiștii, dar tocmai acest detaliu îi oferă o prospețime aparte și o valoare specială în ochii iubitorilor de artă.
Anca Bejan, PR al galeriei de artă: „Suntem real într un moment istoric pentru că nu se întâmplă în fiecare zi, nici măcar în fiecare an, să apară o nouă lucrare de Grigorescu, așa în peisajul cultural al țării.”
Diana Sobaru, jurnalistă Euronews România: „Tabloul expus pentru prima oară publicului este, potrivit specialiștilor, cel mai mic chip de copil pictat vreodată Nicolae Grigorescu. După ce pleacă de la Constanta, expoziția va face un tur al țării pentru ca toți iubitorii de artă să aibă ocazia să vadă această capodoperă.”
Capodopera necunoscută semnată de Grigorescu va fi scoasă la licitație
Tabloul va intra pe piața de artă printr-o licitație organizată la București, cu un preț de pornire de 30.000 de euro. Grigorescu deține deja recordul absolut pe piața românească: în decembrie 2024, o lucrare semnată de el s-a vândut cu 365.000 de euro.
Vizitatoare: „Impresionant! Avem artă veche, avem artă foarte fină care trebuie păstrată și învățat tineretul cu ce e frumos.”
Pentru public, expoziția a însemnat și prima vizită în cazinoul recent renovat.
Vizitator: „Înseamnă că e o premiera și pentru noi, dar ideea e foarte bună, nu numai renovarea.”
180 de mii de vizitatori au călcat pragul Cazinoului din Constanța, de la inaugurarea din mai și până acum.