Bricul Mircea, din nou pe valuri: studenții Academiei Navale pornesc într-un voiaj spre patru mări

În acorduri de fanfară, sub privirile emoționate ale celor rămași la țărm, bricul Mircea a părăsit Portul Constanța, într-un nou voiaj de instrucție.

La bord se află studenți ai Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”, pregătiți să înfrunte marea ca viitori ofițeri. 37 de zile durează călătoria care-I va învăța pe cadeți tainele marinăriei.

Două mii de mile marine pe valurile din Marea Neagră, Marea Mediterană, Marea Egee și Marea Adriatică va parcurge nava școală în marșul anual de instrucție pentru studenții Academiei Navale.

Sunt foarte mari emoțiile pentru toți cei care se află la bord, vorbim despre tinerii care ies pentru prima oară pe mare într-un voiaj atât de lung, de 37 de zile. Vor străbate 4 mări și vor învăța tainele marinăriei de la profesorii de la bord, cea mai mare provocare este urcarea în arboradă și desfășurarea velelor.

La bord sunt 75 de studenți ai Academiei Navale dar și 13 studenți de la universități partenere din Bulgaria, Franța, Letonia, Norvegia, Polonia și Turcia.

Voiajul înseamnă practic completarea cunoștințelelor teoretice acumulate în primii doi ani de studii cu experiența unică de la bordul legendarului velier.

Încercăm tot timpul să ne adaptăm în funcție de cât sunt ei de surprinși și ambițioși în ceea ce vor să experimenteze la bord sub coordonarea instructorilor de la Academia Navală și din partea echipajului.”, a declarat Silviu Moraru - comandantul bricului Mircea.

Și nu doar cadeții au fost emoționați.

Bricul Mircea va reveni în portul militar Constanța în data de 7 august, iar pe timpul voiajului va executa escale în porturile Salonic (Grecia), Durres (Albania), Bari (Italia) și Varna (Bulgaria).

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE