Bolojan: Reducerea cheltuielilor va implica inclusiv reduceri de personal. „Cu siguranță o parte dintre români sunt supărați pe mine”

Premierul Ilie Bolojan a afirmat luni seara, într-o emisiune la Antena 3, că în 2026 măsurile convenite pentru reducerea cheltuielilor în administrație vor implica, în anumite locuri, inclusiv reduceri de personal.

Ilie Bolojan: „Nu trebuie să ne ascundem de asta. În fapt, anul viitor, toate autoritățile vor trebui să își facă un audit al schemei de personal și să vadă dacă, într-adevăr, avem personal în plus, dacă anumite posturi sunt perfect justificate sau nu și, în acest context, ei au două posibilități: sau să verifice sistemul de sporuri, sistemul de distribuție a acestui personal, unde este alocat, cum este alocat, sau acolo unde, în mod cert și indubitabil, există personal excedentar, trebuie făcute reducerile de personal, pentru că, practic, fiecare salariu care este plătit în sectorul public în mod nejustificat înseamnă niște bani în minus de la investiții, de la sănătate, de la educație și înseamnă servicii mai puține pentru cetățenii noștri”.

Bolojan: „Cu siguranță o parte dintre români sunt supărați pe mine.”

„Nu a fost un an ușor, dar sper că toate aceste măsuri să nu mai fie necesare anul viitor. Trebuie să reducem cheltuielile în continuare și sunt convins că anul viitor va fi un an cu o scădere a inflației, ceea ce va stabiliza puterea de cumpărare, și trebuie să le mulțumesc românilor care trec prin aceste momente.

Cu siguranță, o parte dintre români sunt supăraţi pe mine. Întotdeauna o măsură este identificată cu o guvernare. (...) O victorie are mulți părinți, iar înfrângerile sunt orfane. Am această responsabilitate, nu fug de ea, e mai greu să ți-o asumi și am făcut-o cu toată conștiința că fac ce trebuie. Sunt împăcat. Nu mi-a fost ușor să le iau nici personal, nici gândindu-mă la oameni, dar nu aveam de ales.” a mai spus Bolojan în interviul acordat postului Antena 3.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE