Articolul 5 nu e suficient. Comisarul UE pentru apărare spune că e nevoie de „garanții multiple” pentru securitate

Țările Uniunii Europene ar trebui să aibă „multiple garanții” de securitate, pe lângă articolul 5 al tratatului NATO, susține comisarul UE pentru apărare, Andrius Kubilius. Blocul comunitar are propria clauză de apărare reciprocă, însă aceasta este considerată mai slabă decât articolul 5.

Aceste este motivul pentru care oficialul european ar dori o schimbe, mai ales în contextul în care armata americană își redimensionează prezența în Europa. Ceea ce doreștre Kubilius este „garantii multiple” de securitate, inclusiv prin elaborarea unui „mecanism clar” privind modul de funcționare a clauzei de apărare reciprocă a blocului.

Comisarul UE pentru apărare spune că e nevoie de „garanții multiple” pentru securitate

„Noi, lituanienii, am învățat din istoria noastră că este mai bine să avem garanții multiple pentru securitatea noastră. Ar fi bine ca, pe lângă garanțiile prevăzute la articolul 5 din Tratatul NATO, să existe și garanțiile prevăzute la articolul 42.7 din Tratatul Uniunii Europene, cu un mecanism clar de punere în aplicare a acestora. De asemenea, ar fi bine să existe garanții că toate țările din flancul estic se vor apăra reciproc în același mod în care se pregătesc să se apere pe ele însele”, a spus Andrius Kubilius, în timpul unei conferințe intitulată „Apărarea țărilor baltice în 2025: lecții de război din Ucraina”, care a avut loc în Lituania, la Vilnius.

Clauza de apărare reciprocă a UE – articolul 42.7 din Tratatul de la Lisabona – a fost aprobată în 2007 și a intrat în vigoare din 2009. La fel ca echivalentul său din NATO, este în primul rând un instrument politic, dar e considerată mai slabă în comparație cu articolul 5. O parte din acest lucru se datorează faptului că majoritatea statelor membre ale UE fac parte și din alianța militară NATO, prin intermediul căreia desfășoară în mod regulat exerciții comune sub comanda directă a NATO.

În plus, implicarea SUA în NATO continuă să fie considerată decisivă pentru țările europene mai mici, în special pentru cele care se învecinează cu Rusia, unele dintre ele având mii de soldați americani pe teritoriul lor.

Fostul prim-ministru lituanian și-a început discursul reiterând opinia mai multor agenții de informații europene, potrivit căreia Rusia ar putea testa articolul 5 din Tratatul NATO „înainte de sfârșitul deceniului”.

Confruntați cu această amenințare, europenii se grăbesc să se reînarmeze, iar Comisia Euriopeană a propus, la începutul acestui an, un pachet care prevede investiții de până la 800 de miliarde de euro în apărare până în anul 2030. Strategia a identificat nouă domenii prioritare, printre care munițiile și dronele, precum și patru proiecte „emblematice” care ar trebui finanțate de urgență, conform Euronesw.com.

Printre aceste proiecte se numără Eastern Flank Watch (Santinela Estică), care include așa-numitul „zid de drone”, pentru că țările de frontieră sunt considerate cele mai vulnerabile la atacurile hibride ale Rusiei, inclusiv încălcări ale spațiului aerian, care au loc din ce în ce mai frecvent. Punerea în aplicare a acestui pachet depinde însă în mare măsură de NATO, întrucât apărarea rămâne „o competență națională strict protejată în UE.”

După ce statele membre NATO au convenit să crească masiv cheltuielile pentru apărare, Donald Trump, a declarat, în iulie, că Washingtonul rămâne angajat în alianță, dar asta după ce, timp de mai multe luni, el a criticat țările cu cheltuieli reduse și a pus la îndoială continuarea sprijinului SUA.

Americanii au anunțat, de asemenea, luna trecută, că nu vor înlocui acea brigada staționată în România odată ce aceasta va fi retrasă. Practic, nu va mai fi făcută rotația.

Apelul lui Andrius Kubilius vine după cel al generalului Robert Brieger, care a declarat, înainte de a părăsi funcția de președinte al Comitetului Militar al Uniunii Europene, la începutul acestui an, că cel mai înalt organism militar al UE a emis recomandări pentru punerea în aplicare a articolului 42.7, pe care l-a descris ca „nepotrivit pentru viitor”.

În discursul său, comisarul european a pledat și ca „armata ucraineană, testată în luptă”, să staționeze trupe în alte țări europene, ca garanție suplimentară de securitate. Kubilius va dezvălui miercuri două noi pachete de apărare, unul care vizează stimularea adoptării de noi tehnologii, precum IA și cuantică, în acest sector, iar celălalt care vizează îmbunătățirea și accelerarea mobilității militare în Europa continentală.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE