Arta românească are puterea de a ține vie legătura dintre România și Statele Unite – asta cred doi medici din Cluj care au deschis o galerie de artă ce va funcționa în oglindă cu una din New York. Din colecția de tablouri expuse de artiști români și americani nu lipsesc lucrările cu puternice mesaje geopolitice.
Galeria de 300 de metri pătrați este una dintre cele mai mari galerii de artă independentă din România, iar piesa de rezistență este o lucrare care se numește „Donald J. Trump și Coliva” și îl prezintă pe președintele Statelor Unite într-o formă caricaturizată.
Cătălin Dimir, medic stomatolog, antreprenor și curator: Artistul spune că culorile alese sunt culorile de la bomboanele „Chio Chips” care se puneau pe colivă și a vrut să transmită și mirosul colivei prin această compoziție. Este una dintre cele mai apreciate de noi din galerie, iar, din punct de vedere geopolitic, dacă este o lume așa cum e, cred că cultura ne face mai umani, ne apropie de noi și ne face să nu mai gândim poate atât de strategic.
Galeria a fost deschisă de doi medici și va avea un spațiu „în oglindă” și în New York. Dorința curatorilor este să faciliteze schimburi culturale pe axa Cluj-Napoca - New York, dar și să se asigure că limbajul artei rămâne activ.
Radu Hângănuț, jurnalist Euronews: Într-un context geopolitic tot mai puțin iertător și tot mai capricios, pare că mai sunt foarte puține lucruri care mai leagă Europa de Statele Unite. Însă, dacă este să-i întrebăm pe artiști, arta și tablourile, cum este acesta, pot foarte bine să creeze o legătură între România și Statele Unite, între Cluj și New York.
Această pictură este rezultatul a doi ani de muncă și a fost realizată tocind 141 de pensule pe care artistul le-a lipit pe spatele tabloului ca o dovadă a efortului său. Este și un răspuns față de arta digitală făcută cu A.I., care invadează lumea online și offline.
Sebastian Nasta, artist: Eu sunt mai nișat în pictură și am avut experiența să întâlnesc oameni care vin în atelier și le place mirosul de ulei de in, le place să pună mâna pe paleta de culori, să vadă cum e, să simtă texturile astea de pensulă și tușa care rămâne, mai ales în pictură. Și când expun o lucrare, sunt persoane care vin la mine și zic: „Scuză, am pus mâna.” Că nu au știut, li se părea că îi prinde, li se părea că e altceva și au pus mâna.
Și ea va ajunge în Statele Unite, acolo unde, spun curatorii, disputele politice dintre SUA și Europa nu se reflectă și în atitudinea americanilor față de arta de peste ocean.
Cătălin Dimir, medic stomatolog, antreprenor și curator: Nu, nu am simțit asta, mai ales în statul New York. Este, cred, cel mai open-minded, el și poate California. Dar nu, n-am întâlnit asta, chiar n-am întâlnit asta și suntem foarte, foarte fericiți să interacționăm cu acest open-mindedness din New York. La fel, vrem să aducem acest mindset și în Transilvania.
În cadrul proiectului The Cureators, dedicat promovării artei românești pe scena internațională, publicul din România va avea ocazia să descopere la Cluj lucrări și artiști care vor fi expuși și în New York.
