Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Arabia Saudită și Iran au decis să restabilească relațiile diplomatice, după negocieri la Beijing. Reacția Statelor Unite

Publicat de: Euronews

Iranul şi Arabia Saudită au convenit să reia relaţiile diplomatice, a anunţat vineri media de stat iraniană, citând un comunicat comun al celor două state, relatează AFP şi Reuters, citate de Agerpres.

„Iranul şi Arabia Saudită au convenit în urma tratativelor să reia relaţiile diplomatice şi să redeschidă ambasadele şi reprezentanţele diplomatice într-un interval de maximum două luni”, a transmis agenţia de presă Irna.

Iran și Arabia Saudită au rupt relațiile în 2016

Iranul şi Arabia Saudită au rupt relaţiile în 2016, după atacarea misiunilor diplomatice saudite de către manifestanţi în Iran în urma executării de către Riad a unui important cleric şiit. Teheranul şi Riadul susţin tabere rivale în mai multe conflicte din regiune, mai ales în Yemen. Iranul are o influenţă preponderentă în Irak şi Liban şi sprijină regimul preşedintelui Bashar al-Assad în Siria.

Un dialog între Iranul şiit şi Arabia Saudită sunnită fusese iniţiat la Bagdad, însă ultima reuniune s-a desfăşurat în aprilie 2022. Ministrul iranian a avut o scurtă întâlnire cu omologul său saudit în marja unei reuniuni regionale în Iordania în decembrie 2022.

Anunţul de vineri vine după negocierile purtate la Beijing de reprezentanţi ai celor două importante state din Orientul Mijlociu.

Reacția SUA  

Administraţia Biden a „salutat” vineri anunţul privind restabilirea în următoarele două luni a relaţiilor diplomatice între Riad şi Teheran, restabilire obţinută în urma unor negocieri în China, însă a precizat că „rămâne de văzut dacă Iranul îşi va îndeplini obligaţiile”, potrivit unui purtător de cuvânt al administraţiei americane, informează AFP, citată de Agerpres.

Pentru Washington, acest acord reprezintă o oportunitate de a pune capăt războiului civil în Yemen, unde Arabia Saudită şi Iranul susţin tabere opuse.

„Ne-ar plăcea ca acest război din Yemen să se încheie şi acest acord ar putea permite să ajungem la această finalizare”, a declarat purtătorul de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate al Casei Albe, John Kirby.

Arabia Saudită conduce coaliţia ce susţine guvernul yemenit, în timp ce Iranul este suspectat că oferă ajutor rebelilor houthi, de confesiune şiită.

Însă executivul american nu este optimist. „Vom vedea. Trebuie într-adevăr să vedem dacă Iranul îşi va îndeplini obligaţiile legate de acord. Acesta nu este un regim obişnuit să se ţină de cuvânt”, a adăugat John Kirby.

Aliate ale Arabiei Saudite, SUA sunt inamic înveterat al Iranului.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE