Apple negociază cu producătorii de cipuri din India asamblarea de componente pentru iPhone-uri

Grupul american Apple este în discuții preliminare cu producătorii indieni de cipuri pentru a asambla și a ambala componente pentru iPhone-uri, a anunțat miercuri publicația Economic Times (ET), citând surse care au dorit să-și păstreze anonimatul, transmite Reuters.

Este pentru prima dată când Apple ia în considerare asamblarea și ambalarea unor cipuri în India, dar nu se știe dacă operațiune va avea loc la facilitatea Sanand, a precizat ET.

Apple negociază cu CG Semi (deținut de Murugappa Group), care construiește o facilitate OSAT (Asamblarea și testarea externalizată a semiconductorilor) în Sanand, statul Gujarat, precizează publicația indiană.

Reprezentanții Apple și CG Semi nu au răspuns solicitărilor Reuters de a comenta informația.

CG Semi a precizat pentru ET că nu comentează speculațiile de pe piață referitoare la anumiți clienți. ''Vom publica toate informațiile dacă și când va exista ceva concret de împărtășit'', au informat reprezentanții companiei.

Până la finalul lui 2026, Apple vrea să producă în India cea mai mare parte a iPhone-urilor vândute în Statele Unite și să extindă activitatea acelor fabrici pentru a face față potențialelor taxe vamale mai ridicat în China, principala sa bază de producție, anunța Reuters în aprilie.

Administrația SUA a impus în aprilie taxe vamale de 26% la importurile din India, mult mai scăzute decât cele de 100% impuse la acel moment mărfurilor din China.

Ponderea Indiei în producția globală de iPhone-uri a ajuns la 18%, în 2024, și ar urma să crească la 32%, în 2025, conform datelor firmei Counterpoint. De asemenea, până la finalul anului viitor, Apple vrea să producă în India toate cele 60 milioane de iPhone-uri pe care le vinde anual în SUA.

În anul financiar care s-a încheiat la 31 martie 2025, Apple a asamblat iPhone-uri în valoare de 22 miliarde de dolari în India, un avans de aproape 60% față de anul precedent.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE