Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Apple, acuzată de justiția din SUA de monopol asupra industriei smartphone-urilor

Departamentul de Justiție din SUA, împreună cu 16 procurori generali de stat și de district au acuzat compania Apple de încălcarea legislației federale antitrust, în cadrul unui amplu proces organizat joi.

În plângerea civilă, depusă la Tribunalul Districtual al SUA pentru Districtul New Jersey, se afirma că Apple a exercitat în mod ilegal un monopol pe piața smartphone-urilor.

Autoritățile federale din SUA susțin că Apple a impus "o serie de reguli și restricții care își schimbă forma" pentru "a zădărnici inovația, a oferi o experiență de utilizare mai puțin sigură și a sugruma competiția", potrivit The Washington Post. Departamentul de Justiție susține în plângere că Apple "a construit și consolidat un monopol în ceea ce privește smartphone-urile".

"Apple nu va face decât să continue să-și consolideze monopolul asupra smartphone-urilor", a declarat într-un comunicat procurorul general al SUA, Merrick Garland.

Procurorul general al SUA, Merrick Garland, spune că dacă Apple nu va fi oprită, „va continua să-și consolideze monopolul asupra smartphone-urilor”, potrivit sursei citate.

Pe de altă parte, purtătorul de cuvânt al Apple, Fred Sainz, a declarat într-un comunicat că procesul este "greșit" și că firma "se va apăra viguros".

Apple, amendată cu aproape 2 miliarde de euro

Amintim că Apple a fost amendată cu 1,84 miliarde de euro de autoritățile de reglementare antitrust din Uniunea Europeană din cauza regulilor din magazinul de aplicații App Store. Companiei americană i s-a transmis că nu poate împiedica serviciile muzicale să facă publicitate unor oferte de abonamente mai ieftine în afara magazinului Apple.

Investigația realizată de Comisia Europeană relevă că ”Apple interzice dezvoltatorilor de aplicații de streaming muzical să informeze pe deplin utilizatorii sistemului de operare iOS cu privire la serviciile alternative și mai ieftine de abonament la muzică disponibile în afara aplicației", pe lângă faptul că împiedică recomandările de abonare la astfel de oferte.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE