Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Actualizare pentru iPhone: Utilizatorii din UE vor putea să descarce aplicații din afara App Store

Cea mai recentă actualizare iOS 17.4 de la Apple le permite utilizatorilor din UE să descarce aplicații din afara App Store, folosind diverse browsere. De asemenea, sunt disponibile și emojiuri noi.

Utilizatorii nu vor mai fi condiționați să utilizeze magazinul AppStore al Apple pentru a descărca aplicații pe dispozitivele lor.

iOS 17.4 va permite utilizatorilor din UE să descarce motoare de browser alternative care nu se bazează pe WebKit-ul Apple, cum ar fi Chrome și Firefox , ei putând să selecteze un browser implicit, în afară de iOS Safari.

Apple face multe modificări pentru a se conforma prevederilor Digital Markets Act (DMA) al UE, o lege care urmărește să facă economia digitală mai echitabilă prin eliminarea avantajelor neloiale pe care giganții tehnologiei le dețin asupra întreprinderilor și utilizatorilor finali.

În afara obligațiilor prevăzute în noua lege la nivel european, actualizarea Apple mai aduce și alte câteva noi funcții, disponibile la nivel global. Aplicația Podcasts oferă transcrieri audio generate automat pentru podcasturi în engleză, franceză, germană și spaniolă. În acest fel, utilizatorii vor putea căuta anumite cuvinte-cheie și vor găsi exact informațiile pe care le caută, fără a mai asculta întregul conținut audio.

Siri va avea o nouă opțiune de a citi mesajele primite în mai multe limbi, printre care spaniolă, franceză, germană, chineză și multe altele.

De asemenea, apar peste 100 de emojiuri noi – cum ar fi o ciupercă maro, un lanț sau un lime.

Dispozitivele iPhone 15 vor afișa acum mai multe informații legate de baterie în setările de sănătate a acesteia, inclusiv numărul de cicluri de încărcare, data de fabricație și ziua în care bateria a fost utilizată pentru prima dată.

În cele din urmă, apare și caracteristica de recunoaștere a muzicii, odată cu actualizarea iOS 14.2, care le va permite utilizatorilor să adauge melodiile identificate de telefon în biblioteca și listele lor de redare Apple Music, transmite TheVerge.

iOS 17.4 este compatibil cu aceeași gamă de modele de iPhone ca și iOS 17, revenind la gama iPhone X și iPhone SE de a doua generație. Lansarea poate fi treptată, dar puteți verifica dacă este disponibilă pe dispozitivul dumneavostră accesând Setări > General > Actualizare software.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE