Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Antony Blinken: Statele Unite sunt „determinate” să obțină un acord între Israel și Hamas

Statele Unite sunt „determinate” ca Israelul şi Hamas să încheie „acum” un acord de armistiţiu, a declarat miercuri secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, transmite AFP. Acordul ar putea însemna și  eliberarea ostaticilor, după aproape şapte luni de lupte în Fâşia Gaza, potrivit Agerpres.

„Chiar şi în aceste vremuri dificile, suntem determinaţi să asigurăm o încetare a focului care să aducă ostaticii acasă şi să o obţinem chiar acum. Şi singurul motiv pentru care nu s-ar realiza este Hamas”, a spus Blinken la Tel Aviv, întâlnindu-se cu preşedintele israelian Isaac Herzog.

Presiuni asupra guvernului israelian

Mediatorii - Egipt, Qatar, Statele Unite - încă aşteaptă răspunsul Hamas la cea mai recentă versiune a unei oferte de armistiţiu, ce include o oprire a ofensivei israeliene asupra Fâşiei Gaza şi eliberarea deţinuţilor palestinieni la schimb cu eliberarea ostaticilor răpiţi de Hamas în timpul atacului din 7 octombrie.

Blinken a cerut marţi Hamas să accepte „fără întârziere” această propunere „extraordinar de generoasă din partea Israelului”.

Hamas cere o încetare 'permanentă' a focului înaintea oricărui acord privind eliberarea ostaticilor, pe care Israelul l-a refuzat constant, continuând să se arate decis să declanşeze o ofensivă terestră în Rafah, un oraş din sudul Fâşiei Gaza, considerat ultimul bastion local al Hamas şi unde se află în prezent 1,5 milioane de palestinieni, majoritatea refugiaţi de război.

În timpul vizitei sale în Israel, Blinken urmează să facă de asemenea presiuni asupra guvernului israelian pentru a permite intrarea mai multor ajutoare umanitare în Fâşia Gaza, unde Naţiunile Unite avertizează asupra foametei iminente din cauza penuriei de alimente.

Secretarul de stat american urmează să se întâlnească miercuri cu prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu şi să se deplaseze la Ashdod, un port israelian de lângă Gaza, recent redeschis pentru a permite livrarea ajutoarelor.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE