Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Angajații aeroporturilor germane intră în grevă. MAE, atenționare pentru românii care vor să călătorescă în Germania

Publicat de: Euronews

Ministerul Afacerilor Externe atenționează cetățenii români despre posibile perturbări ale traficului aerian european, după ce sindicatele germane au anunțat greve ale angajaților de la principalele aeroporturi din Germania. Protestele sunt programate pentru vineri.

Sindicaliștii au anunțat că protestele vor afecta cele două mari noduri aeriene din Europa, Frankfurt și Munchen, dar și aeroporturile din Hamburg, Dortmund, Hanovra, Bremen și Stuttgart.

Angajații cer lefuri mai mari în condițiile în care sectorul se confruntă cu o lipsă acută de forță de muncă. De asemenea, sindicatele insistă ca majorarea bonusurilor la care au dreptul salariații din sector să fie parte a contractului de muncă. Grevele sunt un avertisment transmis înainte de noua rundă de negocieri dintre sindicate și angajatorii din sectorul public, programate pentru săptămâna viitoare.

Organizatorii protestului au anunțat că transportul ajutoarelor pentru victimele cutremurelor din Turcia și Siria nu va fi afectat de proteste.

Grevele de avertisment sunt meinte să tragă un semnal de alarmă angajatorilor cu privire la solicitările salariaților.

Sindicatul acuză, între altele, o lipsă catastrofală de forță de muncă în rândul personalului de handling.

Protestatarii se așteapră ca protestele să impacteze major desfășurarea traficului aerian intern, de la întârzieri până la anulări și chiar întreruperea parțială a traficului.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE