Statele Unite ale Americii au introdus sancțiuni împotriva principalului furnizor de petrol al Serbiei, care este controlat de Rusia, anunță autoritățile. Serbia depinde aproape în totalitate de aprovizionarea cu gaze și petrol din Rusia, pe care le primește în principal prin conductele din Croația și alte state vecine. Sancțiunile ar putea priva Serbia de combustibil înainte de lunile de iarnă.
SUA impun sancțiuni principalului grup petrolier din Serbia, controlat de Rusia
Șeful statului, Aleksandr Vucic, a recunoscut că sancțiunile americane vor avea un impact puternic în Serbia, dar a dat asigurări că sârbii nu trebuie să se teamă de întreruperi de energie.
Aleksandr Vucic, președintele Serbiei: „Acestea sunt consecințe extrem de grave pentru întreaga noastră țară. Din punct de vedere politic, economic, social și din orice alt punct de vedere. Cel mai important este ca cetățenii Serbiei să înțeleagă că acest lucru nu este îndreptat împotriva unei persoane, împotriva cuiva din aparatul de stat, ci că este ceva care va afecta fiecare cetățean al țării noastre. De aceea, trebuie să fim uniți și să găsim cele mai bune soluții posibile."
La scurt timp după anunț, grupul petrolier sârb a avertizat clienții că achizițiile efectuate la benzinăriile sale folosind servicii bancare internaționale, precum Mastercard, Visa sau American Express, ar putea eșua.
Aleksandar Milosevic, analist economic: „Primul lucru pe care cetățenii îl vor observa probabil astăzi este că nu vor mai putea achiziționa combustibil folosind cardurile de credit ale operatorilor internaționali VISA și MasterCard."
Oamenii sunt supărați pe autorități pentru lipsa de intervenție, dar spun că se vor mobiliza și vor trece cu bine peste situație.
Cetățean sârb: „Vom supraviețui, în ciuda acestui lucru. Este o rușine, dar ce putem face? Este o rușine americană, nu rusă."
Jasmina, locuitoare din Belgrad: „Ar fi trebuit să ne gândim la asta mult mai devreme și să ne păstrăm rezerva, în loc să o vindem. Cei dinainte au greșit când au vândut-o, iar acum nu mai avem resursele noastre. E groaznic."
Serbia se confruntă de aproape un an cu ample proteste guvernamentale. Manifestațiile au izbucnit după ce un acoperiș din gara din Novi Sad s-a prăbușit și a ucis 16 oameni. Oamenii acuză autoritățile de corupție și lipsă de intervenție.