Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5

Aleksandar Vučić își apără relațiile Serbiei cu China în timpul unei vizite la Beijing, în timp ce la Belgrad sunt proteste care îi cer demisia

Președintele sârb Aleksandar Vučić a acuzat presupuse încercări ale Europei de a împiedica Serbia să își mențină relațiile cu China, în timpul vizitei sale la Beijing, unde s-a întâlnit cu președintele chinez Xi Jinping. Vučić susține că Beijingul rămâne principalul investitor internațional al țării sale, relatează Euronews.com.

Ajuns la Beijing, Aleksandar Vučić a acuzat Uniunea Europeană că încearcă să „dicteze” politica externă a Serbiei, cerându-i să evite discuțiile directe cu Kremlinul.

„Ar fi mai bine să îmi facă pur și simplu o listă cu persoanele cu care am voie să vorbesc și cu cele cu care nu am voie”, a declarat acesta în cadrul unei conferințe de presă. „Atunci la ce mai avem nevoie de un președinte? La ce mai avem nevoie de un guvern?”.

„Serbia este un stat autonom, suveran și independent și va continua să acționeze în conformitate cu propriile interese”, a adăugat liderul sârb.

Totodată, în timp ce președintele sârb se află în China, în Belgrad au loc proteste masive anticorupție. Zeci de mii de manifestanți au cerut demisia președintelui Vučić și alegeri anticipate.

Xi Jinping a efectuat, la rândul său, o vizită în Serbia în 2024, în cadrul căreia a fost celebrat acordul de liber schimb dintre cele două țări. China este cel mai mare investitor străin al Serbiei, iar acordul prevede reducerea treptată de către Beijing a tarifelor pentru aproape toate importurile sârbești în următorul deceniu.

Vizita lui Aleksandar Vučić în China are loc după ce Xi Jinping a primit o serie de lideri importanți, printre care președintele american Donald Trump și, ulterior, președintele rus Vladimir Putin.

În cadrul întâlnirii lui Xi Jinping cu Donald Trump, discuțiile, surprinzător, au fost pe tema Taiwanului și pe independența insulei față de China, poziție pe care SUA nu o adoptă, dar căreia nu îi este nici împotrivă. Discuțiile, de asemenea, au fost pe tema conflictului din Iran.

Întâlnirea dintre Xi Jinping și Vladimir Putin a avut, în principiu, aceleași teme de discuție, dar și despre războiul Rusiei cu Ucraina, cât și despre furnizarea energiei și petrolului rusesc către China.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE

euronews.ro: Știri de ultimă oră, breaking news, #AllViews