Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Aglomerație în Gara de Nord. CFR a suplimentat cu 30% numărul trenurilor spre litoral

Peste o sută de mii de români sunt așteptați să petreacă minivacanța de 1 mai la mare, iar o bună parte dintre ei vor ajunge pe litoral cu trenul.

”Această minivacanță de 1 mai a început, cel puțin pentru noi, din punct de vedere al traficului de călători, de acum 2 zile, când cererile pentru litoral au început să fie din ce în ce mai mari și a trebuit să suplimentăm operativ capacitatea de transport pe aceste rute”, spune Adrian Vlaicu, purtătorul de cuvânt al CFR Călători.

Traficul în aceste zile cu 30% mai mare decât într-o zi de vineri normală

Adrian Vlaicu, purtătorul de cuvânt al CFR Călători: ”Este un vârf peste un vârf deja existent. Cererea de transport este mare și acum. În unitățile CFR Călători nu există parc care să stea și să aștepte în rezervă. Întregul parc este pus la dispoziția publicului călător. Am dublat la unele trenuri și chiar am triplat capacitatea de transport.”

Și la munte sunt cereri mari de transport

Românii nu se duc numai la mare, ci și la munte, potrivit CFR Călători. Valea Prahovei are un grad foarte mare de solicitare. 

”Și acolo lucrăm pe relația București-Brașov cu ele suplimentate la maximum”, spune Adrian Vlaicu, purtătorul de cuvânt al CFR Călători.

Pensiunile și hotelurile din Poiana Brașov au un grad de ocupare de peste 85%.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE