Acordul dintre Uniunea Europeană și Mercosur (Brazilia, Argentina, Uruguay și Paraguay) a intrat în vigoare vineri, creând o piață de 700 de milioane de locuitori în care peste 90% din tarifele actuale vor fi liberalizate, unele imediat, informează EFE, citat de Agerpres.
Bruxelles-ul estimează că acordul va permite o creștere cu 39% a exporturilor europene către țările Mercosur până în 2040, ajungând la 50 de miliarde de euro.
„Astăzi, acordul UE-Mercosur începe să fie aplicat provizoriu. Beneficiile sunt reale și vizibile de acum înainte. Tarifele încep să scadă. Companiile câștigă acces la noi piețe. Investitorii au predictibilitatea de care au nevoie. Aplicarea provizorie va demonstra beneficiile tangibile ale acordului”, a declarat președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, într-o postare pe rețelele sale de socializare.
Pentru a marca intrarea în vigoare a acordului, Von der Leyen și președintele Consiliului European, Antonio Costa, organizează vineri o videoconferință cu liderii celor patru țări latino-americane.
UE a convenit asupra unor măsuri de protecție pentru fermierii europeni, în contextul intrării în vigoare a acordului, inclusiv posibilitatea suspendării temporare a preferințelor tarifare pentru produse precum carnea de vită, puiul, zahărul, ouăle și citricele.
Comisia Europeană va trebui să declanșeze o investigație privind eventuale măsuri de protecție dacă importurile de produse sensibile, precum carnea de pasăre, vită, ouăle, citricele și zahărul, cresc cu 5% peste media ultimilor trei ani, iar în același timp prețurile de import sunt cu 5% sub nivelul din UE.
Componenta comercială a acordului de asociere va intra în vigoare provizoriu vineri, în așteptarea ratificării finale de către Parlamentul European, care a sesizat Curtea de Justiție a UE cu privire la legalitatea pactului.
