Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

”A.I.”, abrevierea pentru inteligență artificială, a fost desemnat cuvântul anului 2023, potrivit Collins Dictionary.

”A.I” reflectă exact preocupările actuale ale lumii, scrie Euronews. Lexicografii de la Collins Dictionary au spus că utilizarea termenului a devenit tot mai frecventă anul acesta și reprezintă o principală temă de discuție la nivel mondial.

„Știm că inteligența artificială se află în centrul atenției anul acesta, ținând cont de felul în care s-a dezvoltat și devenind cu rapiditate la fel de omniprezentă și integrată în viețile noastre ca e-mailul, streamingul sau orice altă tehnologie cândva futuristă, acum banală”, a spus Alex Beecroft, directorul general al Collins Dictionary.

Anunțul făcut de Collins Dictionary coincide cu momentul în care Marea Britanie găzduiește un summit de amploare, la care iau parte, pe lângă Rishi Sunak, prim-ministrul britanic, 100 de personalități, lideri mondiali, șefi din domeniul tehnologiei și cercetători în domeniul inteligenței artificiale, pentru a se discuta despre cum să maximizeze beneficiile A.I., minimizându-i în același timp riscurile, scrie Euronews.

Să vedem părțile bune, însă. Beatles s-a folosit de A.I. pentru „ultimul lor cântec”, care va fi lansat joi, 2 noiembrie 2023.

Alte cuvinte de pe lista Collins Dictionary în 2023: deinfluencing, care s-ar traduce prin avertizarea utilizatorilor de social media asupra unor produse sau a unor anumite stiluri de viață sau nepo baby, aplicat în special în industria divertismentului, un termen care descrie o persoană care avansează în carieră doar pentru că are părinți celebri.

Cuvântul „permacriză”, care semnifică „o perioadă extinsă de instabilitate și insecuritate”, a fost cuvântul anului 2022.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE