Joaca de-a pensiile magistraților ne costă 231 de milioane de euro. Comisia Europeană consideră că România a pierdut deja banii din PNRR

România pierde 231 de milioane de euro din PNRR, susține ministrul Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, în urma unei discuții de la Bruxelles. Țara noastră avea ca termen-limită 28 noiembrie 2025 pentru a promulga legea privind pensiile magistraților, însă amânările frecvente date de CCR au făcut ca situația să nu fie nici acum rezolvată.

Comisia consideră cele 231 de milioane de euro pierdute deja

„Comisia Europeană a precizat foarte clar. Vă aduc aminte faptul că am spus fără echivoc în spațiul public ceea ce a reamintit și prim-ministrul Ilie Bolojan ieri, că exista practic un acord cu Comisia Europeană cu privire la faptul că proiectul de lege pe care l-am propus rezolva acest jalon, că afirmațiile din spațiu public, împinse de CSM sau, în fine, de o parte a magistraților, că nu era nevoie de această reformă, erau false. Și iată că acum suntem pe cale să avem consecințele acestor lucruri care s-au întâmplat la CCR și de către conducerea CSM și Înalta Curte.

În acest moment, cei 231 de milioane de euro sunt considerați pierduți de către Comisia Europeană, pentru că, până la 28 noiembrie, România nu a promulgat legea, iar în perioada de discuții ulterioare cu privire la analiza acestui jalon, România nu a putut să arate că a promulgat legea", a spus Dragoș Pîslaru, la Digi 24.

Amânarea repetată a acestei legi, ca urmare a amânărilor CCR, a dus la tensiuni în societate, din cauza inechității de care se plâng cetățenii. Dragoș Pîslaru aduce aminte că, oricât de mult ar fi amânată, ea trebuie implementată în cele din urmă, pentru că, în caz contrar, pe lângă pierderea celor 231 de milioane, România riscă și penalități.

„Vă atrag atenția că nu putem să renunțăm la proiectele de investiții, pentru că atunci primim penalitate că nu ne îndeplinim nici investițiile, deci va trebui să compensăm din bugetul de stat 231 de milioane de euro pentru aceste investiții. (...) România s-a dus de prea multe ori la Comisia Europeană cu ipoteze. Jalonul nu s-a îndeplinit, deci pierdem cei 231 de milioane de euro”, a mai precizat Pîslaru.

  • După ultima amânare, CCR a programat ședința pentru 11 februarie.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE

Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5