ONU
Raport ONU: Una din cinci specii migratoare este în pericol de dispariție
În ultimii 60 de ani, Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii a inclus pe lista roșie aproape 160.000 de specii de animale amenințate de schimbările climatice provocate, în special, de factorul uman. Între acestea sunt multe specii de păsări, țestoase marine, balene și rechini.
Israelul spune că a găsit un tunel Hamas care trece pe sub sediul UNRWA din Gaza
Armata şi agenţia de securitate internă din Israel au declarat sâmbătă că au descoperit un tunel al grupării Hamas care trece pe sub sediul principal aş agenţiei ONU pentru refugiaţii palestinieni (UNRWA) din oraşul Gaza.
Antonio Guterres avertizează că lumea se îndreaptă spre haos: Situația de astăzi, mai periculoasă decât cea din timpul Războiului Rece
În cadrul prezentării priorităţilor sale pe anul curent în faţa Adunării Generale a ONU, secretarul general al organizaţiei, Antonio Guterres, a afirmat că omenirea se îndreaptă spre haos.
Oficial OMS: Populația din Fâșia Gaza moare de foame. Această catastrofă se poate agrava
Populația din Fâșia Gaza ”moare de foame”, iar frigul și lipsa de adăposturi reprezintă ”condiţiile perfecte pentru o epidemie masivă în rândul copiilor”, a avertizat miercuri un oficial de rang înalt din cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.
Agenția ONU pentru refugiații palestineni riscă să rămână fără fonduri, după acuzațiile de implicare a angajaților în atacul terorist Hamas
Scandalul în care este implicată agenția ONU care se ocupă de refugiații palestinieni a lăsat instituția fără o bună parte din finanțarea internațională.
UPDATE. Mai mulți angajați ai agenției ONU pentru palestinieni au fost demiși. Japonia suspendă, la rândul său, finanţarea pentru UNRWA
Ministrul de externe israelian, Israel Katz, i-a cerut demisia lui Philippe Lazzarini, şeful agenţiei ONU pentru refugiaţi palestinieni (UNRWA). Se întâmplă după acuzaţiile potrivit cărora angajaţi ai agenţiei ar fi fost implicaţi în atacul comis de Hamas asupra Israelului.
Serghei Lavrov atacă Occidentul de la tribuna ONU. Ministrul rus spune că ajutorul oferit Ucrainei împiedică încheierea războiului
Serghei Lavrov a declarat că Occidentul doar împiedică găsirea unei soluții pașnice pentru războiul din Ucraina atunci când oferă Kievului noi cantități de armament.
Secretarul general al ONU acuză Israelul de distrugere în masă în Fâșia Gaza. Peste 25.000 de persoane, ucise
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a acuzat Israelul că ucide civili palestinieni din Fâșia Gaza, în condițiile în care peste 25.000 de oameni au murit în conflictul purtat de mai mult de trei luni.
Consiliul de Securitate al ONU adoptă o rezoluție pentru suplimentarea ajutoarelor în Fâșia Gaza, fără suspendarea ostilităților
Consiliul de Securitate al ONU a adoptat vineri o rezoluție prin care solicită accelerarea imediată a livrărilor de ajutoare pentru civilii din Fâșia Gaza, însă fără a include solicitarea inițială de ”suspendare urgentă a ostilităților” dintre Israel și gruparea Hamas.
ONU, o nouă rezoluție pentru încetarea focului, în Gaza. SUA sunt dispuse să susțină suspendarea luptelor, dar votul a fost amânat
Votul ONU privind încetarea focului în Gaza a fost amânat. Statele Unite s-ar arăta dispuse să susțină o suspendare a ostilităților, așa că diplomații și-au luat un răgaz pentru a mai lucra la textul rezoluției.
Myanmar a devenit cel mai mare producător de opium. Țara a depășit Afganistanul, unde producția a scăzut cu 95%
Myanmar a devenit cel mai mare producător de opium din lume, depășind Afganistanul, susține ONU. Potrivit celui mai recent raport al organizației, în țara sud-asiatică a fost cultivat cu 18% mai mult mac în 2023 decât în anul precedent.
Erdogan cere reformarea Consiliului de Securitate al ONU, care a devenit ''un Consiliu de protecţie a Israelului''
Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a denunţat sâmbătă Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite, despre care a spus că a devenit "Consiliul de protecţie a Israelului", a doua zi după vetoul american asupra unei rezoluţii în care se cerea încetarea focului în Gaza.
Premierul Marcel Ciolacu, la ONU: ”România iubeşte pacea şi crede în negociere pentru soluţionarea conflictelor”
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, în cadrul unei întâlniri cu secretarul general al ONU, Antonio Guterres, că România ”aspiră la soluţionarea tuturor divergenţelor de interese între ţările lumii pe calea dialogului şi negocierii”.
ONU avertizează: Lumea pierde un milion de kilometri pătrați de terenuri productive din cauza furtunilor de nisip și praf
În fiecare an, lumea pierde un milion de kilometri pătrați de terenuri productive din cauza furtunilor de nisip și praf, a avertizat organismul ONU însărcinat cu combaterea deșertificării.
ONU: Atacurile Israelului în Gaza trebuie investigate. Un oficial spune că atât Israelul, cât și Hamasul au comis crime de război
Înaltul Comisar al Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului spune că atacurile Israelului în Gaza ar trebui să fie investigate. Îngrijorarea provine de la numărul mare de victime în rândul civililor din Fâșia Gaza. Oficialul a precizat că atât Israelul, cât și Hamasul au comis crime de război.
UPDATE Tensiuni ONU-Israel. Șeful ONU a făcut lămuriri despre declarațiile sale, interpretate tendențios
Tensiuni între ONU și Israel. Șeful Națiunilor Unite a declarat, printre altele, că în Gaza există „încălcări clare” ale dreptului umanitar, iar ambasadorul israelian la ONU i-a cerut demisia. Ulterior, Antonio Guterres a revenit asupra subiectului și a făcut lămuriri despre declarațiile sale.