Sari la conținut
Arta de a fi

Terapia care te ajută să treci peste pierderi, anxietate, confuzie - Victor Miron

Suntem tot mai deconectați de propriile emoții, dat tot mai des conectați permanent la ecrane. În acest context, lectura poate deveni mult mai mult decât un simplu obicei cultural: o formă de igienă mentală, de reglare emoțională și de dezvoltare a gândirii critice.

Publicat la:

În acest episod din emisiunea „Arta de a fi”, stăm de vorbă cu Victor Miron, omul care de peste 13 ani transformă cărțile în instrumente de conectare, educație și schimbare socială.

Discutăm despre efectele terapeutice ale lecturii, despre modul în care cărțile ne ajută să traversăm perioade dificile, să înțelegem mai bine experiențele umane și să descoperim perspective noi asupra vieții.

Victor vorbește deschis despre cărțile care l-au format, despre cum lectura l-a ajutat să treacă prin doliu și despre personajele care i-au devenit modele de viață. Vei descoperi de ce cititul dezvoltă empatia și gândirea critică, cum ne influențează neuronii oglindă și de ce o poveste poate avea uneori efectul unei conversații profunde sau chiar al unei ședințe de terapie.

Vizităm și BookTruck, biblioteca mobilă care ajunge în comunități unde copiii nu au acces la cărți și unde lectura poate deveni o șansă reală la un alt destin. Pentru mii de copii din medii defavorizate, o carte înseamnă mai mult decât informație: înseamnă posibilitate, speranță și orizonturi noi.

În acest episod:

📚 Cum ne ajută lectura să gestionăm emoțiile dificile

📚 De ce cititul dezvoltă gândirea critică și atenția

📚 Cărțile care l-au influențat profund pe Victor Miron

📚 Puterea personajelor de a deveni modele de viață

📚 Cum poate lectura să schimbe destine și comunități

📚 5 cărți esențiale de citit sau recitit în viață

Poate că una dintre cele mai profunde forme de schimbare socială începe cu o carte deschisă și cu o minte dispusă să înțeleagă mai mult.

Episoade din aceeași categorie:

Capcanele minții și puterea vindecătoare a muzicii - Andrei Irimia, compozitor

Rădăcinile care vindecă. Povestea familiei trăiește în noi - Alina Zară

Cum arată un spațiu care inspiră calm, siguranță și apartenență - Edmond Niculușcă

Când terapia, succesul și performanța nu te mai salvează - Andra Pintican, Povestitor de Rost

A pierdut aproape tot, apoi viața i s-a schimbat radical - Swit Rocs

Terapia care activează memoria și reglează emoțiile - Eli Roșca, muzicoterapeut

Corpul femeii, într-o societate a standardelor imposibile - Ioana Dumitrache, beauty blogger

Și-a pierdut ambele picioare și brațul stâng, dar a reușit - Costel Pîrnău, psiholog

Diagnosticul de cancer m-a făcut să trăiesc în prezent - Chris Simion, regizoare de teatru

Cum ne antrenăm creierul - neurochirurg Iustinian Simion

Forța de a răzbi după o tragedie - Mihai Neșu

Un nou sezon "Arta de a fi": Psihologie aplicată în viața de zi cu zi