Urmărește Euronews România la cei mai importanți operatori de cablu TV din țară: Digi (canalul 66), Orange (canalul 169), Vodafone (canalul 410).

Zelenski: Decizia SUA de livrare a 31 de tancuri Abrams Ucrainei, „un pas important în calea spre victorie”

De Euronews  •  

Distribuie

DIMENSIUNE TEXT

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat miercuri că decizia SUA de a livra 31 de tancuri Abrams ţării sale este „un pas important în calea spre victorie”, a transmis Zelenski pe contul său de Twitter.

Preşedintele american Joe Biden a notat, făcând anunţul, că decizia nu este o „ameninţare ofensivă împotriva Rusiei”, potrivit Agerpres.

Zelenski i-a mulțumit președintelui american pentru decizia „puternică” pe carea luat-o și a adăugat că „Astăzi, lumea liberă este mai unită ca niciodată pentru un scop comun – pentru eliberarea Ucrainei”.

Administrația Biden a anunțat miercuri că va trimite 31 de tancuri de luptă M1 Abrams în Ucraina, potrivit The Washington Post.

De asemenea, Germania a fost și ea de acord să livreze tancuri Leopard 2. Decizia pune capăt unor luni întregi de dezbateri în rândul aliaților occidentali și deschid calea unei schimbări majore, în ceea ce privește raportul de forțe din Ucraina.

Preşedintele american Joe Biden a subliniat că se urmăreşte astfel să se acorde „ajutor Ucrainei pentru a-şi apăra suveranitatea şi integritatea teritorială şi că nu este vorba de o ameninţare ofensivă împotriva Rusiei”, potrivit AFP, citată de Agerpres.

Distribuie

Taguri