Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5

Zeci de trenuri anulate din cauza datoriilor. CFR Călători are de plată peste 8 milioane de euro la CFR SA

Nu mai puțin de 27 de trenuri de pasageri vor fi eliminate de la 1 septembrie, iar alte 15 de la 1 octombrie, potrivit clubferoviar.ro.

Măsura a fost luată din cauza datoriilor uriașe pe care le au companiile CFR Călători și Transferoviar Călători.

Rodrigo Maxim, președintele Federației Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România: „Autoritatea de Reformă Feroviară și-a permis să nu dea compensația prevăzută de legi, ordonanța trenulețul, care prevedea că CFR Călători în anul 2025 va primi compensația care a primit-o în anul 2024, plus actualizarea acesteia cu rata inflației. Ce a făcut Autoritatea de Reformă Feroviară: a venit și a spus vă dau decât 70%, adică cu 30% mai puțin compensați în anul 2025, la același număr de trenuri ca-n anul anterior”.

Mihai Barbu, președintele Autorității pentru Reformă Feroviară: „Ce spunea domnul Rodrigo Maxim se referea la anul trecut când, pe lângă compensația pe care trebuia să o primească, CFR Călători a mai primit alocat din fondul de rezervă al Guvernului încă aproape 1.000.000.000 lei. Împreună cu Ministerul Transporturilor, facem eforturi să plătim sumele pe care le-am discutat luni în ședință ca să poată să-și plătească o parte din această taxă de utilizare a infrastructurii. Am primit aprobare de la Ministerul Finanțelor, ieri s-au făcut deschiderile și urmează să primească banii mâine sau cel mai târziu luni ca să poată plăti acest TUI. Este vorba despre o sumă din facilități și nu din compensația așa cum vă spuneam. Compensația este achitată la zi. Eu sunt convins că astăzi sau mâine se va lua o decizie de către CFR SA să nu întrerupă aceste teren”.

Compania de stat CFR Călători are datorii de peste 8 milioane de euro la CFR SA, o altă companie a statului care administrează infrastructura feroviară.

CFR Călători nu a putut achita tariful de utilizare a infrastructurii, o taxă pe care CFR SA o încasează de la toți operatorii feroviari.

Potrivit unui comunicat de presă, CFR Călători a anunțat că „se află în imposibilitatea de a achita la termenul scadent contravaloare facturilor pentru tarifului de utilizare a infrastructurii.”

Totodată, compania își cere scuze față de călători pentru eventualele neplăceri și anunță că va face „tot ce este posibil pentru a limita impactul” acestor situații.

Lista trenurilor care vor fi anulate poate fi consultată pe site-ul clubferoviar.ro.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE