Primarul Sectorului 6 și prim-vicepreședinte PNL, Ciprian Ciucu, a fost invitat la „Vocile care Contează”. Acesta a vorbit despre evenimentele de la Chișinău, acolo unde au ajuns Emmanuel Macron, Donald Tusk și Friedrich Merz, pentru a celebra Ziua Independenței Republicii Moldova.
„În urmă cu 6 ani sau poate chiar mai aproape de momentul prezent nu mi-aș fi imaginat să văd o asemenea susținere, la un asemenea nivel. Ce se întâmplă astăzi este ca efect al prezenței Rusiei în regiune. Este un semnal pe care Europa îl dă acestei părți a lumii. Sper ca cetățenii moldoveni să vadă acest semnal. Atât România, cât și Moldova datorează enorm Uniunii Europene și încrederii pe care Europa a avut-o în noi. România de astăzi s-a transformat cu fonduri europene, cu know-how-ul european. Deci este un eveniment astăzi care va fi cu siguranță menționat în manualele de istorie ale Republicii Moldova”, a spus Ciucu.
Acesta a vorbit și despre Pachetul II privind măsurile anunțate de coaliție.
„Pot să spun că s-a pus tangențial problema și ieri. Teama este de ceea ce se poate întâmpla în justiție. Toate aceste măsuri pot fi atacate, astfel încât poți să le pierzi pe toate. Mă refer la CCR. Unul dintre pachete îi vizează chiar pe magistrați care nu vor să li se scadă pensiile de la fabuloasa sumă de 5000 de euro la o sumă oricum mare, dar de 3500 de euro. Este vorba de justiție socială, de echitate. E vorba despre faptul că trebuie să avem un sistem care să fie just. Juriștii partidelor caută cele mai bune modalități încât să nu vulnerabilizeze toate aceste reforme. Este cel mai complex și mai curajos pachet de reforme din istoria post-decembristă a României. Alternativa la aceste măsuri este o criză economică”, a spus Ciucu.
Acesta a mai spus că Guvernul ar putea să-și angajeze răspunderea pe câte un pachet în parte – pachetul pe fiscalitate, pachetul pe tăierea privilegiilor(companii, consilii de administrație etc), pachetul pe administrație publică locală.
„Avem nevoie să reducem deficitul bugetar pentru că în acest moment suntem în offside în raport cu Comisia Europeană și finanțatori. O treime este vorba despre reforma fiscală, au crescut taxele la primul pachet. Nu e suficient. Am decis să tăiem din administrație, inclusiv privilegii. Mai scădem astfel salarii, sporuri și plăți. A treia componentă mare – se reeșalonează sau se anulează unele investiții care nu sunt prioritare. Pe acest calcul, la Cotroceni s-a creionat programul de guvernare. Dar echipa de la Cotroceni nu a lucrat pe un buget corect pentru că Ministerul de Finanțe, sub domnul Ciolacu a ascuns adevărul. Un miliard mai lipsește. Avem nevoie să trecem prin această perioadă cât mai repede și să ne revenim la normal. Suntem în această procedură de deficit de 5 ani de zile”, a spus Ciucu.