Administrația Națională de Meteorologie a emis mai multe avertizări de vreme severă pentru următoarele zile, inclusiv un Cod galben și un Cod portocaliu. Și în București vremea va fi închisă la finalul acestei săptămâni, în timp ce la munte, riscul de avalanță crește. Salvatorii montani atrag atenția că un strat aparent subțire poate ascunde zone periculoase, iar riscul de avalanșă crește odată cu vântul puternic și temperaturile tot mai scăzute.
Cum va fi vremea în zilele de după Crăciun
Mihai Huștiu, meteorolog: „Pe sud, inclusiv în Capitală, nu mai așteptăm ninsori, însă trebuie să atragem atenția că vântul se intensifică. Vântul se intensifică încă de astăzi pe partea de est a țării, est, nord-est. În afară de vânt de 50-60km/h.
La munte, în special în Carpații de Curbură și în Carpații Meridional, riscul de avalanșă a crescut la nivel doi, iar în următoarele zile, așa cum am menționat, va ninge, dar de această dată mai multă versanții nordice, Carpaților Meridionali. Probabil că riscul va mai crește ușor, fiind tot așa, o zăpadă puternic viscolit e spuberată, se vor forma troiene, plăci de vânt și undeva luni probabil că vom avea o altă situație.
Aș aminti și ceața cu depunere de chiciură care apar astăzi prin vestul țării și prin Moldova. Mâine o să apară și prin partea de sud, inclusiv în Capitală.
În zilele următoare, în ceea ce privește ninsoarea viscolită, ariile pe care le vom avea sunt cele din nordul-centrul țării: Maramureș, Transilvania, Moldova și poate și Dobrogea. În aceste zone, atenție dacă avem drumuri, duminică putem să avem condiții de iarnă. Deci ninsoare și zăpadă viscolită.”
Cod galben de intensificări ale vântului și viscol la munte
De vineri, ora 14:00, până sâmbătă la ora 16:00, este în vigoare un Cod galben de intensificări ale vântului și viscol la munte.
Vântul va sufla cu 50–70 km/h în cea mai mare parte a Moldovei, în vestul Olteniei și pe litoral, iar în Carpații Meridionali și de Curbură rafalele vor ajunge la 70–80 km/h. În zona înaltă de munte, vântul va atinge 90–120 km/h, viscolind zăpada depusă.
Codul galben vizează integral județele Botoșani, Iași, Vaslui, Galați, Vrancea și Mehedinți și parțial județe din Moldova, Dobrogea, Transilvania și sud-vestul țării, inclusiv Constanța, Tulcea, Caraș-Severin, Hunedoara, Gorj, Alba, Sibiu, Vâlcea, Brașov, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Covasna, Buzău, Bacău, Neamț și Suceava.
Sâmbătă după-amiază, aria afectată de Codul galben se restrânge, rămânând sub avertizare integral județele Mehedinți, Suceava și Botoșani și parțial mai multe județe din centrul și sud-vestul țării.
Cod portocaliu de viscol la munte, din noaptea de sâmbătă spre duminică
De duminică, ora 2:00, până luni la ora 10:00, ANM a emis un Cod portocaliu de vânt puternic și viscol pentru zona înaltă a Carpaților Meridionali și de Curbură. Rafalele vor depăși 110–130 km/h, va ninge viscolit, vizibilitatea va fi foarte redusă, iar zăpada va fi troienită.
În același interval, este valabil și un Cod galben pentru cea mai mare parte a țării. La munte, vântul va atinge 80–110 km/h, iar în Moldova și Transilvania rafalele vor ajunge la 60–70 km/h, izolat chiar 80 km/h. În celelalte regiuni se vor semnala intensificări locale de 50–60 km/h.
La munte va ninge viscolit, mai ales în nordul Carpaților Orientali și în Carpații Meridionali, unde se va depune un strat de zăpadă de 10–15 cm. Ninsori viscolite sunt așteptate local și în nordul, centrul și estul țării, cu strat de zăpadă de 3–6 cm. Pe arii restrânse se poate forma polei sau ghețuș.
Cum va fi vremea în București la finalul săptămânii
În Capitală, vineri cerul va fi variabil, cu înnorări seara și noaptea. Vântul va sufla slab și moderat, cu viteze de până la 30 km/h. Temperatura maximă va fi de 2–3 grade, iar minima între -6 și -3 grade. În a doua parte a intervalului va apărea ceață cu depunere de chiciură.
Sâmbătă, cerul va fi variabil, cu probabilitate mare de ceață sau nori joși dimineața. Temperatura maximă va ajunge la aproximativ 3 grade, iar minima la -5…-2 grade.
Duminică, vântul se va intensifica, cu rafale de 40–45 km/h, iar temperaturile vor urca la 5–7 grade ziua și -4…-2 grade noaptea.
