Vreme rece și ploaie transformată în ninsoare, în unele zone din țară

Vreme rece în toată țara, până la mijlocul săptămânii, dar mai ales în jumătatea de nord a țării. Ploia s-a transformat în ninsoare în partea de nord a țării și la munte. Iar șoferii s-au reîntâlnit cu iarna pe șosele.

Ploaia s-a transformat în ninsoare, în unele zone

Deși suntem la mijlocul lunii mai, a nins în Județul Suceava și la munte peste copacii înfloriți. La Câmpulung Moldovenesc, Izvoarele Sucevei și Moldovița vremea rece și umedă care persistă de câteva zile a readus zăpada în peisaj.

Au fost temperaturi negative și a nins și în Maramureș, la Borșa și Cavnic. Iar în Dealurile de vest s-a depus strat de brumă, care poate afecta recoltele mai mult decât zăpada.

Ploile s-au transformat în zăpadă și în județul Neamț. Iar temperaturile apropiate de zero grade și carosabilul umed au pus probleme șoferilor.

Temperaturile scăzute și precipitațiile se mai mențin câteva zile, după care așteptăm să revină timpul frumos.

Marina Antonescu, meteorolog ANM: „Acest început de săptămână vine cu vreme deosebit de rece pentru această dată, în cea mai mare parte a țării. Astăzi, încă așteptăm ploi în Transilvania, local în Maramureș și Moldova, pe arii restrânse în Oltenia și Muntenia și izolat în restul regiunilor, iar la noape îndeosebi în sud și mâine, mai ales dupăamiaza și eara vor fi averse, posibil însoțite de descărcări electrice local la munte, în centru și sud-vest și pe arii retrânse în rest. Vor fi ploi cu caracter de averse, posibil însoțite de descărcări electrice.

La munte, la altitudini de peste 1.500 de metri, așteptăm și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. Izolat, este posibil să înregistrîm și cantități de 10-15 litri pe metru pătrat. Aceste ploi vor fi pe parcursul întregii săptămâni, în diferite regiuni ale țării, în extindere spre sfârșitul săptămânii. Ca regim termic, o vreme deosebit de rece până la mijlocul săptămânii, când se va simți o ușoară încălzire, apoi se va răci din nou. O încălzire, dar treptată și destuld e lentă se va resimți până la sfârșitul lunii."

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE