Urmărește Euronews România la cei mai importanți operatori de cablu TV din țară: Digi (canalul 66), Orange (canalul 106), Vodafone (canalul 410).

Vladimir Putin: Liderii occidentali ar arăta „dezgustător” la bustul gol

Publicat de: Euronews

Președintele rus, Vladimir Putin, a răspuns ironiilor făcute de liderii G7 pe seama imaginii sale de „mascul afla”, pe care şi-o promovează de ani buni.

Cel care a dat startul ironiilor a fost premierul britanic, Boris Johnson, care a întrebat în glumă, în deschiderea summitului G7 în Germania, dacă liderii celor mai industrializate şapte state din lume ar trebui să-şi păstreze pe ei sacourile sau să le scoată pentru a-şi arăta „pectoralii” în fotografia de grup.

„Avem dreptul la o demonstraţie de echitaţie cu torsul gol”, a adăugat premierul canadian, Justin Trudeau, referindu-se la o faimoasă fotografie a lui Vladimir Putin călare, cu bustul gol, din 2009.

Replica liderului de la Kremlin a venit prompt. „Nu ştiu cum voiau să se dezbrace, până la brâu sau de la brâu în jos, dar oricum ar fi fost o privelişte dezgustătoare”, a replicat ironic Putin, care nici el nu se mai poate lăuda cu forma fizică de odinioară.

La parada militară de la 9 mai din acest an, preşedintele rus a stat aşezat pe scaun cu picioarele acoperite cu o pătură, dând naştere la o serie de speculaţii privind starea sa actuală de sănătate, reamintește Agerpres.

Vladimir Putin a făcut această declaraţie într-o conferinţă de presă la Aşhgabat, capitala Turkmenistanului, unde a participat miercuri la summitul ţărilor riverane Mării Caspice, alături de liderii Azerbaidjanului, Kazahstanului, Iranului şi Turkmenistanului, în prima sa vizită în străinătate după invadarea Ucrainei de către Rusia la 24 februarie.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE