Vești noi de la Comisia Europeană. A treia tranșă din PNRR a fost plătită României, însă nu complet. Din cele 74 de jaloane pe care România le avea de îndeplinit, au fost realizate doar 68.
Cererea de plată a fost de 2 miliarde de euro
Comisia Europeană a efectuat cea de-a treia plată către România, în valoare totală de 1,3 miliarde de euro sub formă de granturi și împrumuturi. Cererea de plată a fost de 2 miliarde de euro.
La 15 decembrie 2023, România a depus a treia cerere de plată, în valoare de 2 miliarde de euro. Comisia a constatat că 68 din cele 74 de etape și obiective din cererea de plată a României au fost îndeplinite în mod satisfăcător, inclusiv etapa-cheie privind reducerea regimului fiscal special pentru microîntreprinderi.
„Noi nu am aflat acum că avem o sumă suspendată și că avem niște ținte și jaloane neîndeplinite”
Marius Vasiliu, expert PNRR: „Avem teoretic la dispoziție, de la momentul acesta, șase luni pentru a îndeplini într-o formă care să fie agreată de Comisia Europeană, astfel încât suma aceasta să fie deblocată.
Ar trebui cumva să ne raportăm la momentul inițial. Noi nu am aflat acum că avem o sumă suspendată și că avem niște ținte și jaloane neîndeplinite. Problema asta vine, cel puțin la nivel oficial, din 15 octombrie anul trecut. Atunci a venit rezultatul primei evaluări pentru cererea trei care ne anunța că, în urma neîndeplinirii unor ținte și jaloane, ne vor fi suspendate la acel moment 1,1 miliarde de euro. Erau multe ținte și jaloane care între timp au fost închise.
De la acel moment, dacă ne uităm numai la numirile la companiile de stat care au pondere foarte mare în această sumă suspendată, vedem că nu s-a făcut nimic. Sau reforma pensiilor speciale. Practic, nu s-a făcut nimic”.