Viktor Orban, salvat de un jurnalist înainte să se scufunde cu o barcă pe litoralul croat

Premierul maghiar Viktor Orban, aflat în vacanţă pe litoralul croat, a fost la un pas să se scufunde acolo cu o barcă gonflabilă, dar a fost salvat de un jurnalist local, potrivit unor relatări apărute luni în mass-media, preluate de Agerpres.

Incidentul a avut loc în weekend într-un golf al insulei Vis de pe coasta Dalmaţiei.

Potrivit jurnalistului care a intervenit, barca în care se aflau Viktor Orban, soţia acestuia şi bodyguardul lui pierdea aer şi risca să se scufunde.

„Barca sa gonflabilă s-a rupt, aşadar i-am adus la ţărm pe el, pe soţia sa şi pe bodyguardul său”, a declarat jurnalistul Boris Vrkic pentru cotidianul Slobodna Dalmacija.

Vrkic a făcut şi o poză care-l arată în barca sa împreună cu Viktor Orban.

În pofida celor întâmplate, premierul ungar şi-a menţinut buna dispoziţie şi a mers apoi să ia cina la un restaurant pescăresc, mai spune jurnalistul croat.

Premierul Viktor Orban îşi petrece de obicei vacanţa de vară pe litoralul Croaţiei.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE

Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5