Varujan Pambuccian, liderul grupului minorităților naționale, a declarat, luni seara, că este în favoarea refacerii coaliției, chiar dacă a recunoscut că „există o încrâncenare atât de mare încât e foarte greu să se treacă peste ea.”
„Poate că sunt un pic naiv, dar coaliția care a existat și cu o regândire a programului de guvernare și a acordului de coaliție, cred că lucrurile ar putea să meargă într-o direcție mai bună. (...) Speranța moare ultima”; a declarat Varujan Pambuccian, la Palatul Parlamentului.
Liderul grupului minorităților naționale nu crede că este fezabilă o coaliție formată din PSD și AUR.
Întrebat ce s-a greșit în cazul Guvernului de coaliție demis prin moțiune de cenzură, Pambuccian a precizat că au existat elemente ce puteau fi corectate.
„Nu cred că s-a greșit undeva. Cred că există o încrâncenare atât de mare încât e foarte greu să se treacă peste ea. Rădăcinile au fost în acordul de coaliție și în programul de guvernare. Astea puteau să fie corectate”, a mai precizat Varujan Pambuccian.
Varujan Pambuccian: Trebuie avut un dialog și cu AUR
„Soluțiile astea fragile mi se pare foarte periculoase. Dacă vrem o soluție care într-adevăr să stea pe picioarele ei, trebuie să fie o soluție solidă. De asta noi am insistat pe refacerea coaliției. De asta cred că trebuie avut un dialog și cu AUR.
Dialogul ăsta nu presupune neapărat o participare la guvernare, dar presupune un dialog normal între oameni normali”, a concluzionat el.
