Elevii vor avea o vacanță aproape două săptămâni în luna aprilie, la finalul modulului 4 al anului școlar 2025-2026. Perioada va include și Paștele catolic, și cel ortodox.
Când pică Paștele în 2026
Paștele catolic și cel ortodox se vor sărbători la date diferite anul acesta. Astfel, catolicii vor sărbători Învierea pe data de 5 aprilie, iar ortodocșii, pe 12 aprilie.
Calcularea datei la care creştinii sărbătoresc Paştele ţine de două fenomene naturale, unul cu dată fixă - echinocţiul de primăvară, iar altul cu data schimbătoare - luna plină. Aceasta din urmă face ca data Paştelui să varieze în fiecare an.
În plus, utilizarea a două calendare diferite explică decalajul acestei sărbători la catolici şi ortodocşi. Biserica Catolică se raportează la echinocţiul de primăvară după calendarul gregorian, în timp ce Biserica Ortodoxă calculează acelaşi eveniment astronomic după calendarul iulian (pe stil vechi).
Data Paştelui a fost stabilită de primul Conciliu de la Niceea, din anul 325, în „duminica imediat următoare lunii pline după echinocţiul de primăvară”. Calculul acestei date permite stabilirea în calendar nu doar a Paştelui, ci şi a altor sărbători creştine importante, scrie Agerpres.
Când e vacanța de Paște a elevilor în 2026
Perioada de vacanță de primăvară a elevilor, din luna aprilie, va cuprinde atât Paștele catolic, cât și cel ortodox. Astfel, elevii vor intra în vacanță sâmbătă, 4 aprilie și se vor întoarce la cursuri după Paștele ortodox, adică miercuri, 15 aprilie. Astfel, elevii vor avea în total 11 zile de vacanță în luna aprilie.
Pe scurt - Vacanța de Paște 2026:
- ultima zi de cursuri: 3 aprilie
- prima zi de vacanță: 4 aprilie
- revenire la școală: 15 aprilie
- total zile libere elevi: 11
Ce zile libere au părinții de Paște 2026
Și pentru părinți, perioada Paștelui oferă câteva zile libere de care pot profita pentru activități în familie, alături de copii. Potrivit Codului Muncii, în perioada sărbătorilor pascale sunt zile de sărbătoare legală, nelucrătoare:
- vineri, 10 aprilie 2026 (Vinerea Mare)
- duminică, 12 aprilie 2026 (prima zi de Paște)
- luni, 13 aprilie 2026 (a doua zi de Paște)
Părinții pot alege să prelungească aceste zile cu zile de concediu, pentru a se suprapune cât mai mult cu vacanța copiilor.
Ce pot face copiii în timpul vacanței de Paște
Vacanța de Paște este o perioadă ideală pentru relaxare și petrecerea timpului în familie. Profitând de vremea frumoasă din luna aprilie, copiii și familiile lor își pot petrece zilele libere din timpul vacanței de primăvară cu activități distractive și educative:
- Cititul: Încurajați copiii să citească cărți potrivite vârstei lor. Puteți organiza și un mini „club de lectură” în familie.
- Jocuri de logică și strategie: Puzzle-uri, șah, jocuri de societate sau aplicații educative pot fi relaxante și stimulative în același timp.
- Proiecte creative: Desen, pictură, origami, crafting tematic de Paște – toate dezvoltă imaginația și coordonarea.
- Ateliere și târguri de Paște: Participarea la evenimente tematice locale poate oferi distracție și învățare într-un cadru festiv.
- Excursii de o zi în natură: Vacanța de primăvară e potrivită pentru plimbări în aer liber.
- Explorarea locurilor culturale: Muzee, castele, mănăstiri sau alte obiective turistice pot deveni lecții vii de istorie și cultură.
Când se încheie anul școlar 2025-2026
După vacanța de primăvară, elevii vor începe pe 15 aprilie al cincilea (și ultimul) modul al anului școlar 2025-2026. Astfel, următoarea vacanță va fi cea care încheie anul școlar. Elevii vor termina cursurile vineri, 19 iunie 2026.
Pentru elevii care termină liceul și gimnaziul, anul școlar se încheie mai devreme, pentru a se putea pregăti pentru examenele de bacalaureat și evaluare națională. Astfel, absolvenții claselor a XII-a, a XIII-a seral și frecvență redusă vor încheia cursurile pe 5 iunie 2026. Iar pentru clasa a VIII-a, anul școlar se va încheia la data de 12 iunie 2026.
