Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5

Un nou derapaj în plenul Parlamentului. Ministrul Rogobete a numit-o „epilatoare-șefă” pe fosta ministră Ioana Mihăilă

După scandalul de ieri, au continuat derapajele și jignirile în plenul Parlamentului. Atacurile dintre foștii parteneri de coaliție au degenerat până la atacuri la persoană și acuze de misoginism, după ce fostul ministrul al sănătății, Alexandru Rogobete, numit-o „epilatoare-șefă” pe Ioana Mihăilă.

Fosta membră USR a condus același minister în perioada pandemiei.

Mesajul lui Rogobete, primit cu aplauze pe pagina de Facebook a PSD

Alexandru Rogobete, fost ministru al Sănătății: „Ați avut portofoliul Ministerului Sănătății pentru puțin timp, doar patru luni. O „epilatoare-șefă” de la Bihor, pe care ați pus-o ministru și pe unul care nu are serviciu și diplomele nu și le prea găsește, Vlad Voiculescu.”

Mesajul, încheiat cu aplauze, a fost distribuit inclusiv pe pagina de Facebook a Partidului Social Democrat. Tot pe Facebook a venit și reacția fostei membre USR, Ioana Mihăilă. Ea a spus că, în cazului lui Rogobete, dorința de „a face pe placul șefilor din activul de partid depășește limitele bunului-simț.”

În apărarea Ioanei Mihăila a venit și Diana Buzoianu. Actualul ministru interimar al Mediului a catalogat atacul drept misogin. Ea a mai amintit că Ioana Mihăilă este medic primar endocrinolog, iar Alexandru Rogobete, cu toate că este medic de Anestezie-Terapie Intensivă, și-a suspendat rezidențiatul pentru a face politică. Diana Buzoianu a mai amintit și de alte episoade în care politicieni din PSD au fost acuzați că au insultat femeile din Parlament.

Daniel Zamfir, senator PSD: „Doamna Buzoianu e acel Dorel arțăgos și agresiv care, deși provoacă un dezastru de proporții, continuă să se agațe de funcție cu gheruțele scoase, împroșcându-i vitriolic pe cei care îi cer demisia.”

Contactat de o publicație online, Alexandru Rogobete și-a cerut scuze și a anunțat că își retrage afirmația.

„Poate nu trebuia folosit” acest apelativ, a mai spus ministrul.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE