Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

UE anunță triplarea ajutorului umanitar pentru Gaza, până la 75 de milioane de euro

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat triplarea ajutorului umanitar al UE, 75 de milioane de euro, pentru populația din Fâșia Gaza, unde Israelul desfășoară bombardamente intense ca răspuns la atacul Hamas.

Asigurarea ajutorului umanitar

"Comisia va majora imediat cu 50 de milioane de euro pachetul actual de ajutor umanitar pentru Gaza. Astfel, suma totală va ajunge la peste 75 de milioane de euro", a declarat oficialul german după ce a discutat cu secretarul general al ONU, Antonio Guterres.

"Vom continua să cooperăm îndeaproape cu Organizația Națiunilor Unite și cu agențiile sale pentru a ne asigura că acest ajutor ajunge la cei care au nevoie de el în Fâșia Gaza", a adăugat ea.

"Comisia susține dreptul Israelului de a se apăra împotriva teroriștilor Hamas, în deplină conformitate cu dreptul umanitar internațional. Lucrăm din greu pentru a ne asigura că civilii nevinovați din Gaza sunt susținuți în acest context", a declarat Von der Leyen.

Comisarul european pentru gestionarea crizelor, Janez Lenarcic, a subliniat, de asemenea, că este "esențial să se asigure accesul sigur și nerestricționat la ajutorul umanitar".

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE