Ucraina a detonat peste o tonă de explozibili subacvatici pentru a distruge fundațiile podului Kerci, care a fost construit ilegal de Rusia după anexarea unilaterală a peninsulei Crimeea, în 2014. Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a anunțat că a fost vorba despre o operație specială.
Explozibilul folosit de ucraineni ar fi fost trimis de americani
În explozie ar fi fost utilizat explozibil C-4, conform BBC. Acest explozibil a fost trimis de americani, în mod repetat, în Ucraina, ca parte a programului de ajutor militar, în ultimii trei ani. Nu sunt cunoscute exact cantitățile de C-4 trimise în Ucraina. Ultima tranșă de ajutor militar din partea SUA a fost trimisă în martie: „Explozivi C-4, muniții de demolare și echipamente de demolare pentru eliminarea obstacolelor”.
C-4 este un exploziv maleabil, care poate fi modelat în orice formă dorită. Este un explozibil stabil, în mare parte neafectat de șocuri fizice și poate fi declanșat numai cu un detonator.
UPDATE. Oficialii ruși au anunțat că traficul pe podul Kerci a fost suspendat
Inițial, podul a fost închis la scurt timp după explozie, iar apoi a fost redeschis. Ulterior, după o altă explozie, podul a fost închis din nou.
Acesta este a treilea atac asupra unui pod, în doar câteva zile.
Sâmbătă seara, două poduri s-au prăbușit în regiunile de frontieră ale Rusiei, provocând moartea a cel puțin șapte persoane și rănirea a zeci de alte persoane.
Primul s-a prăbușit în Bryansk, iar mai multe camioane grele au căzut peste un tren de pasageri aflat în mișcare, după cum a declarat guvernatorul regional. Câteva ore mai târziu, un alt pod s-a prăbușit în districtul Zheleznogorsk din Kursk, ceea ce a dus la deraierea unui tren.
Presa rusă a declarat că aceste incidente sunt investigate drept acte de terorism. Kremlinul a declarat că președintele Putin a fost informat despre incidente.
Însă un oficial ucrainean din domeniul securității naționale a declarat că incidentele sunt operațiuni rusești „sub steag fals”, menite să „manipuleze opinia internațională” înaintea negocierilor de pace care au avut loc luni.
Știrea inițială:
„Operația a durat câteva luni. Agenți ai SBU au plasat mine în fundațiile acestei structuri ilegale. Iar astăzi, fără nicio victimă în rândul populației civile, la ora locală 04:44, a fost activat primul explozibil”, se arată într-un comunicat al SBU.
Oficialii ucraineni au făcut public o înregistrate video cu momentul distrugerii podului Kerci și o fotografie cu podul avariat.
SBU susține că este al treilea atac ucrainean asupra acestui pod construit de președintele rus Vladimir Putin după anexarea de către Rusia a peninsulei ucrainene Crimeea, în 2014. Șeful SBU, Vasil Maliuk, a supravegheat personal operația, conform Agerpres.
Maliuk a afirmat că „podul Crimeei este o țintă absolut legitimă”, fiind construit pentru a uni Rusia cu un teritoriu ucrainean ocupat și având, de asemenea, rolul de „arteră logistică pentru aprovizionarea” armatei ruse.
„Crimeea este Ucraina și orice manifestare a ocupației va primi un răspuns ferm”, a menționat Maliuk.
SBU a efectuat, duminică, poate cea mai ambițioasă operațiune în spatele liniilor inamice din tot războiul, într-un atac cu drone asupra a peste 40 de avioane de vânătoare rusești situate în mai multe baze aeriene din interiorul Rusiei.
Conform raportului privind pierderile inamicului, publicat marți de Statul Major ucrainean, în această operație, Rusia a pierdut 12 avioane, iar restul aparatelor de zbor lovite ar fi fost avariate.
Dmitri Medvedev reacționează: Răzbunarea este inevitabilă
Răzbunarea este inevitabilă. Este mesajul transmis de Moscova, la două zile după operația „Pânza de păianjen”.
A fost cea mai mare lovitură dată de Ucraina mașinăriei de război a Rusiei. 41 de avioane militare, inclusiv bombardiere strategice și de monitorizare-coordonare aeriană, au fost distruse într-un atac cu drone asupra bazelor militare.
Vicepreședintele Consiliului de Securitate, Dmitri Medvedev, fostul președinte al Rusiei, avertizează Ucraina, într-un mesaj pe pagina sa de Telegram, că va răspunde pentru distrugerea bombardierelor.
„Răzbunarea este inevitabilă. Armata noastră avansează activ și va continua ofensiva. Tot ceea ce trebuie aruncat în aer va fi aruncat în aer, iar cei care trebuie exterminați vor dispărea”, amenință Medvedev.
În premieră, un oficial rus de rang înalt spune deschis că obiectivul urmărit de Rusia la negocieri este capitularea Ucrainei și nu un armistițiu.
„Negocierile de la Istanbul sunt necesare nu pentru o pace de compromis în condiții nerealiste inventate de altcineva, ci pentru victoria noastră rapidă și distrugerea completă a puterii neo-naziste (administrația de la Kiev n.r.) Acesta este sensul Memorandumului rus”, a mai scris Dmtri Medvedev, un apropiat al președintelui Vladimir Putin.